Oasele unui dinozaur asemănător unui dragon, descoperite în Australia

Cercetătorii au găsit rămăşiţele unui dinozaur zburător gigant, descris că un „dragon fioros”, care a survolat teritoriului australian în Cretacic, anunță surse academice.

Oasele unui dinozaur asemănător unui dragon, descoperite în Australia

Având o avengură a aripilor de şapte metri şi ciocul în formă de lance, acest plesiozaur ar fi fost „o fiară de temut”, notează într-un comunicat Tim Richards, conducător al echipei de cercetători ai Universităţii din Queensland, care a studiat dinozaurul.

Animalul preistoric, care a fost denumit „Thapunngaka shawi”, semăna foarte mult cu un dragon, a precizat Richards.

Reconstituirea acestui Plesiosaurus se bazează pe fosila unei mandibule care a fost descoperită în iunie 2011 de localnicul Len Shaw pe terenul localităţii Wanamara, dintr-o zonă izolată a statului Queensland, din estul Australiei.

Savanții au calculat că acest dinozaur avea craniul de un metru şi avea un bot prevăzut cu 40 de colţi care îi permiteau să se hrănească cu peşti din vechea Mare Eromanga din timpul Cretacicului, perioadă care a început acum 145 de milioane de ani şi s-a încheiat în urmă cu 66 de milioane de ani.

Acești dinozauri, care se crede că au fost primele sauropode cu oase dorsale care zburau şi erau perfect adaptaţi zborului de propulsie, aveau osatura relativ uşoară, conform cercetătorilor.

Sursă: www.rfi.ro