O specie nouă de „superviermi” care mănâncă plastic ar putea revoluționa reciclarea

Oamenii de știință australieni au descoperit o specie de larvă numită Zophobas morio, cunoscut drept un „supervierme”, care poate supraviețui pe o dietă cu polistiren.

O specie nouă de „superviermi” care mănâncă plastic ar putea revoluționa reciclarea
Imagine de © Libertatea.ro

Ei cred că larvele gândacului digeră plasticul printr-o enzimă intestinală. Acest lucru ar putea fi semnificativ pentru progresele în reciclare, spune unul dintre autorii studiului.

„Superviermii sunt ca miniplantele de reciclare, mărunțind polistirenul cu gura și apoi hrănind bacteriile intestinale cu el”, a spus dr. Chris Rinke.

Echipa Universității din Queensland a hrănit trei grupuri de superviermi cu diete diferite pe parcursul a trei săptămâni, iar lotul care a mâncat polistiren chiar a reușit să ia în greutate.

Echipa a descoperit că mai multe enzime din intestinul superviermilor au capacitatea de a degrada polistirenul și stirenul. Ambele sunt de obicei folosite în confecționarea caserolelor și în alte produse, cum ar fi izolația termică sau piesele auto.

Cu toate acestea, este puțin probabil ca această cercetare să conducă la înființarea unor ferme masive de viermi care se dublează ca plante de reciclare.

În schimb, ei speră să identifice care enzimă este cea mai eficientă, astfel încât să poată fi reprodusă la scară mare pentru reciclare.

Plasticul ar fi apoi mărunțit mecanic, înainte de a fi tratat cu enzima, se arată în cercetarea publicată în Microbial Genomics.

Produșii descompuși din această reacție ar pot fi folosiți apoi pentru a crea bioplastic.

Cercetările au arătat anterior că unele tipuri de larve de gândaci pot consuma polistiren.

Dar acest studiu duce totul cu un pas mai departe, spune cercetătorul de la Universitatea Națională din Australia, Colin Jackson, care nu a fost implicat în studiu.

„Acest studiu ajută la înțelegerea modului în care bacteriile din intestinul (superviermilor) fac acest lucru la nivel molecular”, a spus profesorul Jackson pentru Australian Broadcasting Corporation.

Pe plan internațional, alți cercetători au avut succes în utilizarea bacteriilor și a ciupercilor pentru a descompune plasticul. Dar unii se întreabă dacă astfel de tehnici vor fi vreodată viabile din punct de vedere comercial.