O mare problemă de la S8, S9 și Note 9 a fost rezolvată cu S10

Samsung Galaxy S8 a fost un telefon la vremea lansării, la fel și Galaxy S9 sau Note 9, dar toate aveau aceeași problemă, iar acum cu Samsung Galaxy S10 se va rezolva. În sfârșit!

O mare problemă de la S8, S9 și Note 9 a fost rezolvată cu S10

Samsung Galaxy S8 a fost primul telefon care a introdus noua linie de design a telefoanelor de vârf ale coreenilor și cu el a veni și o funcție pe care nu a cerut-o nimeni: un buton extra pentru un asistent digital pe care nimeni nu-l folosește. Da, vorbesc despre Bixby.

Samsung a introdus asistentul digital și cu el acest buton care te punea în legătură cu el. Nu-l puteai dezactiva și nici nu-l puteai să-i inlocuiești funcția butonului cu alta. Problema nu era neapărat că era prost, dar foloseai deja Google și e și nenatural să vorbești în engleză și să-l întrebi cum e vremea când poți să cauți simplu pe Google.

A venit S9 și problema a rămas, a venit și Note 9 și butonul tot acolo a rămas. Acum a venit S10 și problema se rezolvă.

Într-un final, Samsung te lasă să-i schimbi funcția butonului și să pui ce vrei tu acolo: acces la camera foto, la fotografii și așa mai departe.

Și vestea și mai bună este că acestă funcție nu rămâne doar în ograda Samsung Galaxy S10, ci pe orice telefon Samsung Galaxy S8, S9, și telefoanele Note 8 și Note 9 ce rulează Android Pie alături de One Touch Ui vei putea schimba funcția butonului. S-au terminat momentele ciudate când apeși din greșeală pe butonul Bixby și abia aștepți să ieși.

Dacă-ți place Bixby și îl folosești atunci e bine și lași butonul așa cum este, dar dacă ai vrea ca acel buton să fie folosit pentru altceva acum ai ocazia. Totuși, trebuie să mai aștepți până vine Android Pie și la tine deoarece Samsung încă nu a trimis actualizări pentru toate telefoanele.

Sursă: playtech.ro