NASA a surprins peisaje de iarnă spectaculoase pe Marte
Atunci când sosește iarna pe Marte, suprafața planetei devine și mai uimitoare. Zăpada, gheața și înghețul însoțesc temperaturile sub zero grade din acest sezon.
Unele dintre cele mai reci temperaturi se înregistrează la polii planetei, unde se ajunge până la minus 123 de grade Celsius.
Cu toate acestea, oricât de rece ar fi, în nicio regiune de pe Marte nu sunt mai mult de câțiva metri de zăpadă, cea mai mare parte a acesteia căzând pe zone extrem de plate.
Iar orbita eliptică a Planetei Roșii înseamnă că este nevoie de mult mai multe luni pentru ca iarna să vină: un singur an marțian reprezintă aproximativ doi ani tereștri.
Cu toate acestea, planeta oferă fenomene de iarnă unice pe care oamenii de știință au putut să le studieze, datorită roboților exploratori ai NASA pe Marte.
Marte prezintă două tipuri de zăpadă
Zăpada marțiană vine în două varietăți: gheață de apă și dioxid de carbon, sau gheață uscată. Deoarece aerul marțian este atât de subțire și temperaturile atât de scăzute, zăpada din gheață de apă se sublimează, sau devine gaz, înainte de a atinge solul. Zăpada cu gheață uscată ajunge de fapt la sol.
„Cade suficient de mult pentru a putea fi traversată cu rachete de zăpadă”, a declarat Sylvain Piqueux, un cercetător marțian de la Jet Propulsion Laboratory al NASA din California de Sud, ale cărui cercetări includ o varietate de fenomene de iarnă.
Zăpada apare doar în cele mai reci zone de pe Marte: la poli, sub strat de nori și pe timp de noapte. Camerele de luat vederi de pe navele spațiale aflate pe orbită nu pot vedea prin acești nori, iar misiunile de suprafață nu pot supraviețui în frigul extrem.
Prin urmare, nu au fost surprinse niciodată imagini cu zăpada care cade. Dar oamenii de știință știu că se întâmplă, datorită câtorva instrumente științifice speciale.
Ce formă au fulgii de zăpadă pe Marte?
Mars Reconnaissance Orbiter al NASA poate privi prin norii acoperiți cu ajutorul instrumentului său Mars Climate Sounder, care detectează lumina în lungimi de undă imperceptibile pentru ochiul uman. Această abilitate le-a permis oamenilor de știință să detecteze zăpada de dioxid de carbon care cade la sol.
Iar în 2008, NASA a trimis modulul de aterizare Phoenix la o distanță de aproximativ 1.600 de kilometri de polul nord al planetei Marte, unde a folosit un instrument laser pentru a detecta zăpada de gheață de apă care cade la suprafață, scrie Phys.org.
Din cauza modului în care moleculele de apă se leagă între ele atunci când îngheață, fulgii de zăpadă de pe Pământ au șase laturi. Același principiu se aplică tuturor cristalelor.
Modul în care atomii se aranjează determină forma unui cristal. În cazul dioxidului de carbon, moleculele din gheața carbonică se leagă întotdeauna în forme de patru atunci când îngheață.
Unele dintre cele mai reci temperaturi se înregistrează la polii planetei
„Deoarece gheața de dioxid de carbon are o simetrie de patru, știm că fulgii de zăpadă din gheață uscată ar avea forma unui cub”, a spus Piqueux. „Mulțumită Sondei Climatice de pe Marte, putem spune că acești fulgi de zăpadă ar fi mai mici decât lățimea unui fir de păr uman.”
Apa și dioxidul de carbon pot forma fiecare îngheț pe Marte, iar ambele tipuri de îngheț apar mult mai mult pe planetă decât zăpada.
Cea mai fabuloasă descoperire are loc la sfârșitul iernii, când toată gheața acumulată începe să se ,,dezghețe” și să se sublimeze în atmosferă. Pe măsură ce face acest lucru, această gheață capătă forme bizare și frumoase care le-au amintit oamenilor de știință de păianjeni, pete dalmațiene, ouă prăjite și brânză elvețiană.
Această „dezghețare” provoacă, de asemenea, erupția gheizerelor. Gheața translucidă permite luminii solare să încălzească gazul de sub ea, iar acest gaz izbucnește în cele din urmă, trimițând evantaie de praf la suprafață.
