Militarii din Mariupol rămân pe poziţii în ciuda cererilor de capitulare

Invadatorii ruşi din Mariupol au anunțat, sâmbătă, că vor crea un coridor pentru militarii ucraineni, astfel încât aceştia să depună armele în cursul zilei de duminică, însă soldaţii Kievului continuă să mențină apărarea.

Militarii din Mariupol rămân pe poziţii în ciuda cererilor de capitulare
Imagine de © rador.ro

Despre aceasta a anunţat Petro Andriuşcenko, un consilier al primarului din Mariupol.

Potrivit acestuia, în pofida afirmațiilor armatei ruse că ostilitățile au loc doar pe teritoriul uzinei Azovstal, acest lucru nu este adevărat, pentru că, sâmbătă seară, au avut loc inclusiv pe strada Taganrog, la 5 kilometri de Azovstal.

De asemenea, invadatorii au tras, din nou, asupra unor zone rezidenţiale private.

„De asemenea, au fost atacuri în zona portului şi au contunuat tentativele de asalt”, a mai notat consilierul.

Sursă: www.rador.ro