Regatul Unit a anunţat luni eliminarea tuturor taxelor vamale pentru produsele ucrainene şi interzicerea exportului anumitor tehnologii sensibile către Rusia pentru a ajuta Kievul să facă faţă invaziei ruse, informează marţi AFP.
„Taxele vamale pentru toate mărfurile importate din Ucraina vor fi acum reduse la zero, iar toate cotele vor fi eliminate”, a anunţat guvernul britanic într-un comunicat. Această măsură răspunde unei solicitări directe a preşedintelui ucrainean, Vladimir Zelenski, se arată în comunicat. Sunt vizate în special orzul, mierea, păsările de curte şi conservele de roşii.
„Regatul Unit va continua să facă tot ce îi stă în putere pentru a sprijini lupta Ucrainei împotriva invaziei brutale şi neprovocate a lui Putin şi pentru a contribui la asigurarea securităţii şi a prosperităţii pe termen lung a Ucrainei şi a poporului său”, a declarat într-un comunicat secretarul pentru comerţ internaţional, Anne-Marie Trevelyan.
Marea Britanie a interzis, de asemenea, exportul către Rusia de produse şi tehnologii pe care această ţară „le-ar putea folosi pentru a suprima poporul eroic al Ucrainei”, în special echipamente pentru interceptarea şi monitorizarea comunicaţiilor.
„Aceasta va acoperi toate lacunele existente pentru a garanta că Rusia nu cumpără produsele din Regatul Unit”, se arată în declaraţie.
Guvernul britanic şi-a extins săptămâna trecută lista sancţiunilor comerciale, interzicând importul de argint, produse din lemn şi caviar, şi a majorat taxele vamale cu 35 de puncte procentuale pentru anumite produse din Rusia şi Belarus, în special diamante şi cauciuc.
Londra susţine că a sancţionat de la începutul războiului din Ucraina peste 1.400 de persoane şi companii care au legături cu regimul preşedintelui rus, Vladimir Putin.
Sursă: www.agerpres.ro
26.04.2022 06:28 | 2 vizualizări
Biroul Procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) va participa la ancheta europeană asupra principalelor presupuse crime comise în Ucraina, o premieră, a anunţat luni agenţia de cooperare judici…
26.04.2022 02:32 | 3 vizualizări
România confirmă primul caz de îmbolnăvire cu un virus care a inceput sa faca ravagii printre copii la nivel mondial: un tânăr pacient este în spital şi se luptă cu maladia misterioasă.
25.04.2022 23:13 | 3 vizualizări
Rubla s-a întărit luni, înainte de a se deprecia la valoarea de 77 față de euro, ajungând la maximul ultimilor aproape doi ani, susținută de plata taxelor pe care companiile le datorează cu termen în…
25.04.2022 23:05 | 4 vizualizări
Alex Dima, corespondent special Știrile PRO TV, s-a întors la Rădăuți, acolo unde se află așezământul Sfântul Leontie, un loc al speranței și al bunăvoinței.
25.04.2022 22:14 | 3 vizualizări
“Rusia a eșuat deja în Ucraina”, crede secretarul american de stat, care a vizitat duminică seara, în mare secret, Kievul, împreună cu șeful Pentagonului.
25.04.2022 20:49 | 5 vizualizări
Coreea de Nord a organizat luni seara o paradă militară, a anunţat o sursă militară sud-coreeană, într-o demonstraţie de forţă pentru cea de-a 90-a aniversare a armatei sale, un eveniment major în ac…