Publicitate

Lukașenko susține că operațiunea specială din Ucraina durează prea mult

Președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, apără invazia Rusiei în Ucraina, dar susține că „operațiunea specială” durează prea mult.

Lukașenko susține că operațiunea specială din Ucraina durează prea mult
Imagine de © hotnews.ro

„Nu cunosc suficient de bine această problemă pentru a spune dacă merge conform planului, așa cum spun rușii sau așa cum simt eu.

Vreau să subliniez încă o dată că simt că această operațiune durează prea mult”, a spus Lukașenko într-un interviu pentru Associated Press.

El a mai susținut că Ucraina ”provocă Rusia”, a insistat că Belarus este pro-pace, subliniind că Vladimir Putin nu doreşte un conflict direct cu NATO şi îndemnând Occidentul "să se asigure că acest lucru nu se va întâmpla".

”În mod categoric, nu acceptăm niciun război. Am făcut şi facem tot posibilul acum ca să nu existe un război. Sincer, datorită mie au început negocierile dintre Ucraina şi Rusia”, a mai spus liderul belarus.

Rusia a desfăşurat forţe pe teritoriul belarus sub pretextul unor exerciţii militare şi apoi le-a trimis în Ucraina, ca parte a invaziei sale care a început în 24 februarie.

Putin, ultimul aliat al lui Alexandr Lukașenko

După alegerile prezidenţiale din 2020, în care Lukaşenko s-a declarat învingător, dar succesul său nu a fost recunoscut de Occident din cauza acuzațiilor de fraudă masivă a scrutinului, Minskul a devenit tot mai dependent de Moscova.

Belarus este acum aproape complet izolat internaţional şi este dependent atât financiar, cât şi militar, de Rusia, notează dpa.

În timpul vizitei sale alături de Putin în Orientul Îndepărtat Rus, Alexandr Lukașenko spunea că atrocitățile comise de trupele rusești în Bucha (Bucea) au fost de fapt rezultatul unei „operațiuni psihologice speciale” desfășurate de Marea Britanie.

În cadrul aceleiași vizite președintele Vladimir Putin a anunțat că Rusia își va relansa programul lunar alături de Belarus după ce Agenția Spațială Europeană a întrerupt colaborarea cu Moscova din cauza invadării Ucrainei.

Sursă: www.hotnews.ro

Distribuie prietenilor
Articole înrudite
Știri Externe
Cum arată un sat ucrainean ras de pe fața pământului

05.05.2022 15:57 | 8 vizualizări

Cum arată un sat ucrainean ras de pe fața pământului

Presa ucraineană a publicat un videoclip din satul Moșciun, din regiunea Kiev. Localnicii afirmă că au fost bombardați întenționat, deși pe teritoriul lor nu se afla niciun obiectiv militar.

Știri Externe
Rusia expulzează șapte diplomați danezi ca reacție la o măsură similară

05.05.2022 15:52 | 5 vizualizări

Rusia expulzează șapte diplomați danezi ca reacție la o măsură similară

Rusia a anunțat joi expulzarea a șapte diplomați danezi ca represalii la o măsură similară luată de Copenhaga în urma ofensivei militare a Moscovei în Ucraina, relatează AFP.

Știri Externe
Die Welt: Germania vrea să aprovizioneze Ucraina cu șapte obuziere

05.05.2022 15:48 | 9 vizualizări

Die Welt: Germania vrea să aprovizioneze Ucraina cu șapte obuziere

Germania se pregătește să aprovizioneze Ucraina cu șapte Panzerhaubitze 2000 obuziere blindate, potrivit ziarului Die Welt, răspunzând astfel dorințelor explicite ale Kievului de a primi sprijin mate…

Știri Externe
Germania închiriază terminale plutitoare de gaze naturale lichefiate

05.05.2022 15:37 | 8 vizualizări

Germania închiriază terminale plutitoare de gaze naturale lichefiate

Germania a semnat contracte pentru închirierea a patru terminale plutitoare în vederea importării de gaze naturale lichefiate (GNL), în parteneriat cu firmele de utilităţi RWE AG şi Uniper SE, în sco…

Știri Externe
Zelenski lansează o campanie mondială de finanțare participativă pentru Ucraina

05.05.2022 15:34 | 9 vizualizări

Zelenski lansează o campanie mondială de finanțare participativă pentru Ucraina

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a anunțat joi lansarea unei platforme online de finanțare participativă, pentru a ajuta țara sa în războiul împotriva invadatorilor ruși și pentru a reconstr…

Știri Externe
Redresare după COVID: Numărul turiştilor în Spania a crescut de 8 ori

05.05.2022 15:23 | 4 vizualizări

Redresare după COVID: Numărul turiştilor în Spania a crescut de 8 ori

Turismul spaniol, îngenuncheat în pandemie, îşi revine. Ţara a primit 4 milioane de turişti în martie, de peste 8 ori mai mulţi decât în aceeaşi lună a anului trecut, după ce au fost ridicate majorit…

Publicitate