Lipsa exercițiilor fizice crește riscul deceselor din cauza COVID-19🦠

Lipsa exercițiilor fizice crește riscul deceselor din cauza COVID-19🦠

Persoanele care au fost inactive fizic cel puţin doi ani înaintea pandemiei sunt mai susceptibile de a fi spitalizate, de a necesita terapie intensivă şi de a muri din cauza COVID-19 decât pacienţii care au urmat în mod constant recomandările de activitate fizică, potrivit acestei cercetări, publicate în British Journal of Sports Medicine.

Ca factor de risc pentru o formă gravă de boală, inactivitatea fizică este depăşită doar de vârsta înaintată şi de un istoric de transplant de organe, potrivit cercetătorilor, transmite Agerpres.

De fapt, prin comparaţie cu alţi factori de risc, cum ar fi fumatul, obezitatea, hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare sau cancerul, „inactivitatea fizică a fost cel mai important factor de risc în toate rezultatele”, au subliniat aceştia.

Factorii de risc cei mai asociaţi cu o formă severă de COVID-19 sunt vârsta înaintată, sexul masculin şi anumite patologii preexistente, cum ar fi diabetul, obezitatea şi bolile cardiovasculare.

Însă factorul inactivitate fizică nu fusese încă explorat. Pentru a studia impactul său potenţial asupra severităţii infecţiei, spitalizării, perioadei petrecute la terapie intensivă şi decesului, cercetătorii au comparat evoluţia a 48.440 de adulţi infectaţi cu COVID-19 în perioada ianuarie-octombrie 2020 în Statele Unite.

Vârsta medie a pacienţilor a fost de 47 de ani şi aproape două treimi dintre aceştia au fost femei (62%). În medie, indicele lor de masă corporală (IMC) a fost de 31, imediat peste pragul de obezitate.

Aproximativ jumătate nu aveau boli anterioare, cum ar fi diabetul, bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC), o boală cardiovasculară sau renală şi cancerul. Circa 20% prezentau unul dintre aceşti factori de risc şi aproape o treime (32%), doi sau mai mulţi.

Toţi îşi declaraseră nivelul de activitate fizică regulată de cel puţin trei ori între martie 2018 şi martie 2020 în timpul vizitelor la clinicile ambulatorii.

Dintre aceştia, 15% s-au descris ca fiind inactivi (între 0 şi 10 minute de activitate fizică pe săptămână); 7% au dat asigurări că respectă sistematic directivele sanitare (cel puţin 150 de minute pe săptămână). Restul au raportat că au făcut mişcare într-o oarecare măsură (între 11 şi 149 minute pe săptămână).

Aproximativ 9% din total au fost spitalizaţi, iar 2% au murit.

După ce au luat în considerare diferenţele datorate vârstei, etniei şi comorbidităţilor, cercetătorii au ajuns la concluzia că pacienţii sedentari cu COVID-19 au fost de două ori mai predispuşi să fie spitalizaţi decât cei care s-au declarat cei mai activi.

De asemenea, aceştia au fost cu 73% mai predispuşi să aibă nevoie de terapie intensivă şi de 2,5 ori mai predispuşi să moară din cauza infecţiei.

Pacienţii care nu au avut niciun fel de activitate fizică au fost, de asemenea, mai predispuşi să fie spitalizaţi şi să moară din cauza infecţiei decât cei care obişnuiau să facă mişcare într-o oarecare măsură.

Cu toate acestea, studiul nu oferă dovezi ale unei legături directe între lipsa exerciţiilor fizice şi rezultatele obţinute.

Sursă: stirileprotv.ro

Articole înrudite
Știință
Apa de la robinet conține o substanță care poate cauza Parkinson

08.04.2021 | 153 vizualizări

Apa de la robinet conține o substanță care poate cauza Parkinson

Medicii au dificultăți în urmărirea cauzei principale a cazurilor de boală Parkinson, deoarece starea neurologică degenerativă poate fi declanșată de expunerea la substanțe chimice cu ani înainte de …

Știință
Dacă oamenii n-ar consuma carne - emisiile de carbon ar scădea în jumate

08.04.2021 | 53 vizualizări

Dacă oamenii n-ar consuma carne - emisiile de carbon ar scădea în jumate

Reducerea consumului de carne are un impact considerabil asupra emisiilor de carbon, arată un raport realizat de World Wide Fund for Nature (WWF) în Germania şi publicat miercuri, informează DPA.

Știință
Vitamina D și COVID-19 🦠 Adevărul despre leacul miraculos

07.04.2021 | 107 vizualizări

Vitamina D și COVID-19 🦠 Adevărul despre leacul miraculos

Studiile observaționale arată că anumite grupuri sunt mai susceptibile de a avea deficiențe de vitamina D și de a se infecta cu COVID, așa cum sunt persoanele în vârstă, cele cu obezitate sau cele ca…

Știință
Abell 2877 - meduza cosmică care trimite semnale radio - Ce spun oamenii de știință

04.04.2021 | 50 vizualizări

Abell 2877 - meduza cosmică care trimite semnale radio - Ce spun oamenii de știință

Știință
Antikythera - Un model al cosmosului în mecanismul antic grecesc

19.03.2021 | 41 vizualizare

Antikythera - Un model al cosmosului în mecanismul antic grecesc

O echipă de cercetători de la University College London (UCL) susține că ar fi descifrat cel puţin parţial cum funcționează celebrul dispozitiv de la Antikythera, un calculator astronomic rămas din l…

Știință
OMS crede că a identificat cum a ajuns COVID-19 🦠 la om

18.03.2021 | 78 vizualizări

OMS crede că a identificat cum a ajuns COVID-19 🦠 la om

După o investigație care a durat câteva luni, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a ajuns la concluzia că, cel mai probabil, fermele de animale sălbatice din China sunt sursa pandemiei de COVID-19.