Liga Campionilor. Ministru francez: A existat o fraudă masivă cu bilete

Ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, a denunțat luni o „fraudă masivă, industrială şi organizată cu bilete contrafăcute” la finala Ligii Campionilor la fotbal, care a fost afectată de numeroase incidente sâmbătă seara în jurul Stade de France din Paris, transmite AFP.

Liga Campionilor. Ministru francez: A existat o fraudă masivă cu bilete
Imagine de © Profimedia

„Între 30.000 şi 40.000 de suporteri englezi s-au regăsit la Stade de France, fie fără bilete, fie cu bilete falsificate”, a declarat Darmanin în fața presei după o reuniune interministerială organizată pe marginea acestor disfuncționalități.

„S-a constatat o fraudă masivă, industrială şi organizată, bilete contrafăcute”, a spus ministrul. El a adăugat că „70%” din biletele de hârtie prezentate la prefiltrare au fost „false”, iar „odată trecută această prefiltrare, mai mult de 15%” au fost false.

La 22:00, ora prevăzută pentru lovitura de începere, în cele din urmă amânată, a meciului Liverpool - Real Madrid, „97% dintre suporterii spanioli erau prezenți în tribunele lor”, faţă de „doar 50% dintre suporterii britanici”, a continuat ministrul de Interne.

El a afirmat că „fără deciziile luate de poliție şi de prefect, ar fi existat morți” la finala Ligii Campionilor, notează Agerpres.

Darmanin și-a exprimat „deplina susținere” pentru prefectul poliției Parisului, Didier Lallement, ale cărui metode de menținere a ordinii au făcut obiectul multor critici.

Ministrul a mai indicat că nu au fost activate 2.700 de bilete din cele 79.000 vândute.

El a spus că „îi pare rău” pentru spectatorii cu bilete care nu au putut să asiste la meci şi şi-a exprimat „regretul” pentru spectatorii care au suferit din pricina gazelor lacrimogene folosite de poliție.

Ministrul Sportului a adăugat că va exista o „compensație” pentru deținătorii acestor bilete.

UEFA a explicat duminică, într-un comunicat, că mii de suporteri ai echipei Liverpool au blocat, sâmbătă seara, turnicheţii de acces pe Stade de France cu bilete pe care le-au cumpărat, dar care s-au dovedit a fi false, ceea ce a dus la amânarea startului finalei Ligii Campionilor, dintre Real Madrid şi Liverpool.

Din cauza blocajelor s-a creat aglomeraţie la intrarea pe stadion, iar, ca urmare, startul meciului a fost amânat cu circa 35 de minute, pentru a permite accesul celor care aveau bilete autentice.

Echipa de fotbal engleză Liverpool a cerut o investigație în ce privește „problemele inacceptabile” cu care s-au confruntat fanii săi și care au dus la întârzierea meciului său cu Real Madrid, în finala UEFA Champions League, de sâmbătă seară, scrie BBC.

Real Madrid a cucerit trofeul Ligii Campionilor la fotbal după ce a învins-o pe Liverpool cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă seara, în finala desfășurată pe Stade de France din Saint-Denis.

Sursă: www.digi24.ro