Libanul anunță primul caz de variola maimuței: Pacientul, în carantină

Peste 35 de țări în care variola maimuței nu este endemică au raportat focare ale acestei boli virale.

Libanul anunță primul caz de variola maimuței: Pacientul, în carantină
Imagine de © mediafax.ro

Conform agenției de presă de stat NNA, care citează Ministerul Sănătății, pacientul a venit din străinătate.

Acesta se află în carantină acasă.

Conform Reuters, mai mult de 35 de țări în care variola maimuței nu este endemică au raportat focare ale acestei boli virale, în condițiile în care cazurile confirmate depășesc 2.500, cele mai multe dintre ele în Europa.

Cele mai multe cazuri sunt în Regatul Unit - 574 de cazuri confirmate la 16 iunie, dintre care 550 în Anglia, 16 în Scoția, două în Irlanda de Nord şi șase în Țara Galilor.

Variola maimuței, care se răspândește prin contact apropiat şi a fost descoperită pentru prima dată la maimuțe, apare în principal în Africa de Vest şi Centrală şi doar foarte ocazional se răspândește în alte părţi.