Kuleba, după masacrul de la Bucea: Va fi greu să ne gândim la negocieri

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a declarat, duminică, faptul că va fi „extrem de greu” pentru negociatorii ucraineni să se gândească măcar la negocieri cu Rusia, după atacul cu rachete care a vizat Gara din Kramatorsk (estul Ucrainei) şi după atrocitățile comise în orașul Bucea (în apropiere de Kiev), relatează CNN.

Kuleba, după masacrul de la Bucea: Va fi greu să ne gândim la negocieri
Imagine de © deschide.md

„Este extrem de dificil să te gândești măcar să stai la discuții cu oameni care comit sau găsesc scuze pentru toate aceste atrocități şi crime de război, care au provocat un prejudiciu atât de îngrozitor Ucrainei”, a afirmat Kuleba, în cadrul programului de televiziune „Meet the Press” al postului NBC, potrivit CNN.

„Dar realizez un lucru – dacă să stau la discuții cu rușii mă va ajuta să previn cel puțin un masacru, ca cel din Bucea, sau cel puţin un alt atac în Kramatorsk, trebuie să profit de această ocazie”, a adăugat el.

Cel puțin 52 de persoane au murit vineri, inclusiv copii, şi alte zeci au fost rănite, după ce forțele ruse au organizat un atac cu rachete asupra Gării din Kramatorsk, în timp ce civilii încercau să fugă din calea războiului.

Sursă: www.news.ro