Kadîrov: Va avea loc o nouă ofensivă asupra mai multor orașe

Ramzan Kadîrov, liderul republicii rusești Cecenia, a declarat luni dimineață că va avea loc o ofensivă a forțelor rusești nu doar asupra portului asediat Mariupol, ci și asupra Kievului și a altor orașe ucrainene.

Kadîrov: Va avea loc o nouă ofensivă asupra mai multor orașe
Imagine de © realitatea.md

„Va avea loc o ofensivă nu numai asupra Mariupol, ci și asupra altor locuri, orașe și sate. Lugansk și Donețk – le vom elibera complet în primul rând și apoi vom cuceri Kievul și toate celelalte orașe”, a declarat Kadîrov într-un videoclip postat pe canalul său de Telegram.

Kadîrov, care se descrie ca fiind omul președintelui rus, Vladimir Putin, a declarat că nu ar trebui să existe niciun dubiu cu privire la Kiev.

Kadîrov a fost acuzat în repetate rânduri de Statele Unite și de Uniunea Europeană de abuzuri privind drepturile omului, pe care le neagă.

„Vă asigur: nu se va face niciun pas înapoi”, a spus Kadîrov.

Moscova a purtat două războaie cu separatiștii din Cecenia, o regiune majoritar musulmană din sudul Rusiei, după destrămarea Uniunii Sovietice în 1991.

De atunci, însă, a vărsat sume uriașe de bani în regiune pentru a o reconstrui și i-a acordat lui Kadîrov o autonomie semnificativă.