Inflaţia din Rusia a atins cel mai ridicat nivel din ultimii peste 20 de ani

Inflaţia anuală din Rusia a accelerat până la 17,49%, potrivit datelor aferente săptămânii încheiate pe 8 aprilie, cel mai ridicat ritm atins din februarie 2002 şi în creştere de la 16,70% cu o săptămână mai devreme, a anunţat miercuri Ministerul Economiei, volatilitatea rublei provocând creşterea preţurilor pe fondul sancţiunilor occidentale fără precedent.

Inflaţia din Rusia a atins cel mai ridicat nivel din ultimii peste 20 de ani

Banca centrală a avertizat miercuri că inflaţia de consum din Rusia va continua să se accelereze în termeni anuali din cauza efectelor de bază, spunând că volatilitatea rublei va duce la presiunea inflaţionistă.

Inflaţia săptămânală din Rusia a încetinit la 0,66% în săptămâna încheiată pe 8 aprilie, de la 0,99% cu o săptămână mai devreme, ducând creşterea anuală a preţurilor de consum la 10,83%, au arătat miercuri datele serviciului de statistică Rosstat, citate de Reuters.

În aceeaşi perioadă a anului trecut, creşterea preţurilor de consum a fost de 2,72%.

Preţurile tuturor produselor, de la legume şi zahăr la haine şi smartphone-uri, au crescut brusc în ultimele săptămâni, după ce Rusia a început, pe 24 februarie, ceea ce numeşte ”o operaţiune militară specială” în Ucraina.

În martie, preţurile de consum din Rusia au avansat cu 7,61%, cea mai mare creştere lunară înregistrată din ianuarie 1999, deoarece economia a fost lovită de sancţiuni şi de o depreciere record a rublei, care şi-a atenuat ulterior pierderile.

Vineri, banca centrală, care vizează o inflaţie anuală de 4%, şi-a redus dobânda-cheie la 17% de la 20% şi a spus că sunt posibile reduceri viitoare.

Inflaţia din Rusia ar putea ajunge la un ritm cuprins între 17% şi 20% în acest an, a declarat miercuri Alexei Kudrin, şeful Camerei de Audit a Rusiei.

Analiştii chestionaţi de Reuters la sfârşitul lunii martie au estimat, în medie, că inflaţia pentru 2022 se va accelera la 23,7%, cel mai ridicat ritm de creştere a preţurilor din 1999.

Sursă: www.news.ro