Grigorii Leps anunță că se află în Donbas: Am venit să susținem oamenii
Interpretul rus Grigorii Leps a anunțat pe o rețea de socializare că se află în Donbas, regiune din estul Ucrainei.

Artistul a anunțat că va cânta pentru a distrage puțin atenția oamenilor de la viața grea de zi cu zi.
De asemenea, Leps va vizita spitalele unde sunt tratați soldații ruși, răniți în urma luptelor.
Anterior, Leps a declarat că susține operațiunea militară din Ucraina. Cântărețul a mărturisit că îl susține pe președintele rus, Vladimir Putin, care, potrivit lui, face totul corect.
„Sunt cetățean al țării mele, îmi respect președintele și tot ceea ce face, cred că este corect. Am încredere în el, îl respect, îl apreciez”, a spus Leps.