Germania și SUA nu vor recunoaște niciun câștig teritorial al Rusiei

Cancelarul german, Olaf Scholz, și președintele american, Joe Biden, au convenit, joi, într-o discuție telefonică, să nu recunoască niciun câștig teritorial al Rusiei în Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin, relatează Reuters.

Germania și SUA nu vor recunoaște niciun câștig teritorial al Rusiei
Imagine de © Profimedia

De asemenea, cei doi lideri „au convenit că Ucraina are nevoie să fie susținută substanțial și în mod continuu în punerea în practică a dreptului său legitim la autoapărare”, a mai menționat sursa citată, referindu-se la ajutorul militar destinat Ucrainei.

Olaf Scholz a anunțat că ministrul german de Externe se va deplasa la Kiev

Olaf Scholz a anunțat la o conferință de presă că șefa diplomației germane, Annalena Baerbock, va efectua curând o vizită în Ucraina.

Acest ultim anunț survine după ce președintele german, Frank-Walter Steinmeier, și cel ucrainean, Vladimir Zelenski, au avut mai devreme o discuție telefonică în care au convenit să pună capăt unei dispute generate de refuzul Kievului de a-l primi pe Steinmeier într-o vizită ce fusese planificată să se desfășoare la jumătatea lunii aprilie.

Scholz a declarat joi că este un „lucru bun” faptul că cei doi președinți au soluționat respectiva dispută, dar nu a comentat asupra unei posibile vizite a lui în Ucraina.

Sursă: www.digi24.ro