Finala Ligii Campionilor a început cu o întârziere de 15 minute

Lovitura de start a finalei Ligii Campionilor la fotbal, care opune echipele Liverpool şi Real Madrid, sâmbătă seara, pe Stade de France din Saint-Denis, a fost întârziată cu 15 minute (22:15, ora Moldovei), din cauza problemelor legate de accesul suporterilor în arenă, a anunţat UEFA.

Finala Ligii Campionilor a început cu o întârziere de 15 minute

„Din motive de securitate, meciul a fost întârziat cu 15 minute”, a transmis forul continental pe site-ul său oficial.

Motivul ar fi sosirea tardivă a suporterilor la stadion, relatează Reuters.

„Suporterii au încercat să pătrundă pe stadion. Ei au forţat intrarea prin primul filtru, verificările forţelor de ordine fiind unele foarte stricte”, a precizat poliţia franceză într-un comunicat.