Filmul incidentului de la Ambasada Rusiei: Bărbatul a fost condamnat

Un incident deosebit de grav, petrecut în zori la Ambasada Federației Ruse din București, a șocat opinia publică și a alertat autoritățile. Un șofer a intrat cu mașina în poarta misiunii diplomatice, apoi și-a dat foc.

Filmul incidentului de la Ambasada Rusiei: Bărbatul a fost condamnat
Imagine de © captură video

La scurt timp, ambasadorul rus s-a grăbit să declare presei din țara sa că a fost vorba despre un atac terorist. Anchetatorii români spun însă că incidentul este, de fapt, o sinucidere.

Autorul se numea Bogdan Drăghici și era președintele Asociației TATA. El fusese condamnat la peste 15 ani de închisoare pentru că și-a violat fiica vitregă minoră.

Era 6 dimineața când autoturismul a intrat în poarta principală a Ambasadei Rusiei, aflată pe Bulevardul Kiselef. Jandarmii din dispozitivul de pază ar fi încercat să îl salveze pe șofer, însă n-au mai apucat.

Bogdan Staicu, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București: ”Mașina a intrat în poartă, iar imediat după, persoana aflată în autoturism a aprins un dispozitiv și în felul acesta s-a aprins un dispozitiv din interiorul mașinii, rezultatul fiind carbonizarea. Nu putem afirma la momentul acesta că acest gest ar avea legătură cu altceva decât cu circumstanțe personale”.

Un martor ocular a surprins reacția jandarmilor imediat după impact. Militarul aflat chiar lângă intrare, în postul de pază, a ieșit în grabă și s-a pus la adăpost.

În mașină au fost găsite recipiente cu substanțe inflamabile

Un altul s-a apropiat de mașină pentru câteva clipe, dar s-a îndepărtat cu puțin timp înainte ca un alt recipient inflamabil să explodeze.

Focul a fost stins repede de pompieri, iar anchetatorii au demarat imediat investigațiile.

„Ore în șir autoritățile române au verificat cu minuțiozitate locul producerii acestui incident. S-au adunat probe, s-au analizat toate indiciile găsite la fața locului, iată în spatele acelui gard de protecție cu prelată neagră, pentru că vorbim de un loc special, este vorba de o misiune diplomatică unde oricum în mod normal nu se putea fotografia și filma”.

Bogdan Staicu: „În interiorul mașinii au fost găsite recipiente pentru substanțe inflamabile”.

Indiciile strânse de anchetatori arată că totul a fost premeditat. În mașină au fost găsite documente care indicau faptul că șoferul sinucigaș se numea Bogdan Drăghici, și era președintele unei asociații de luptă pentru drepturile taților.

Mașina a fost ridicată după șase ore de cercetări

Bogdan Staicu: „Există o variantă de probabilitate destul de ridicată în legătură cu persoana respectivă, dar încercăm să valorificăm toate posibilitățile de verificare, inclusiv în contextul acestei autopsii medico-legale care va fi efectuată, motiv pentru care, în acest moment, nu există certitudinea, dar avem o variantă de probabilitate cu un grad destul de ridicat”.

Potrivit autorităților, Drăghici conducea autoturismul tatălui său.

„Mașina a fost ridicată de la locul incidentului după aproape șase ore de cercetari. O vedeți acum în imagini. Anchetatorii au luat decizia înfolierii autoturismului”.

Cercetarea criminalistică a mașinii va fi continuată la poliție. Au avut loc și primele audieri.

Primii audiați au fost martorii direcți ai acestui incident, adică cei cinci jandarmi care asigurau în acel moment paza Ambasadei Rusiei. Audiați au fost și părinții șoferului, dar la domiciliu, pentru că din cauza vârstei ei nu au putut fi aduși la sediul poliției.

Bogdan Drăghici a fost secretar de stat în MAI

Bogdan Drăghici a ajuns în atenția publică odată cu scandalul de viol în care a fost implicat în 2019. El a fost acuzat atunci că și-ar fi agresat sexual fiica vitregă.

A fost arestat preventiv vreme de 13 luni și se afla încă sub control judiciar. Marți, Judecătoria Sectorului 2 l-a condamnat la 15 ani și 4 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală, însă sentința nu era definitivă și putea fi atacată.

Bogdan Drăghici s-a implicat și în politică. A fost pentru o scurtă perioadă șef de cabinet al primarului Traian Băsescu și mai apoi sub-secretar de stat în Ministerul Administrației și Internelor. A fost demis în 2005.

În urmă cu două zile, Draghici a publicat pe un site de socializare un mesaj de susținere pentru Ucraina.

La scurt timp după producerea acestui eveniment, ambasadorul rus Valeri Kuzmin a declarat agenției ruse de presă TASS că ceea ce s-a întâmplat aici este un adevărat act terorist.

Ambasada Rusiei invocă o „explozie de isterie anti-rusă”

Ulterior, ambasada a postat un comunicat pe pagina sa de Facebook în care transmite, citez: „Trebuie să afirmăm cu regret că oricare ar fi motivele șoferului, nu există nicio îndoială că acesta a comis acest act sub influența unei explozii de isterie anti-rusă în legătură cu o provocare regizată în orașul Bucea.

(...) De fapt, persoana respectivă a devenit victima unei propagande militare nestăpânite a regizorilor neo-naziști aflați la putere la Kiev (...)”.

Pe de altă parte, la scurt timp a reacționat și Ministerul român de Externe, care a respins luarea de poziție a Ambasadei Rusiei și a transmis că ”consideră ca pripită și complet nepotrivită și inoportună calificarea în orice fel a acestui incident.

MAE respinge totodată orice atribuire de context sau semnificație politică acestui incident tragic și face apel ca Ambasada Federației Ruse să manifeste reținere maximă în oferirea oricăror interpretări înaintea finalizării anchetei autorităților responsabile”.

Vă reamintesc că incidentul de astăzi vine după ce marți autoritățile române au declarat ca persoane indezirabile 10 angajați ai misiunii diplomatice de aici de pe Kisselef.

Video