Eurovision: TVR amenință cu retragerea României de la edițiile viitoare
Televiziunea Română a reacționat printr-un comunicat de presă la explicațiile Uniunii Radiodifuzorilor din Europa (EBU), care a detaliat decizia de a anula voturile juriilor din șase țări, printre care și România, după ce a observat că în a doua semifinală a concursului Eurovision acestea s-au votat între ele.

„În urma situației create și a prejudiciilor de imagine aduse televiziunii publice, reprezentanții TVR iau în considerare retragerea României de la edițiile viitoare ale Eurovision și acționarea în instanță a organizatorilor evenimentului”.
De asemenea, precizează că investighează acuzațiile aduse de EBU, dar dezaprobă modul în care a gestionat situația și consideră comportamentul EBU „inacceptabil”. Acuză Uniunea Radiodifuzorilor că a aplicat un dublu standard în cazul unor grupuri de țări ale căror voturi s-au împărțit într-un mod care ridică suspiciuni.
„În timp ce unele țări au fost penalizate, notele juraților fiind înlocuite cu note acordate de EBU – printr-un așa-numit
„În timp ce România și alte cinci țări au fost sancționate pentru că s-au votat reciproc, iată cum s-au repartizat voturile, în cea de-a doua semifinală, în cazul altor trei țări:
Australia a dat către: Suedia 12, Israel 10, Belgia 8, Macedonia de Nord 7, Irlanda 6, iar Australia a primit de la: Suedia 12, Israel 10, Belgia 8, Macedonia de Nord 5, Irlanda 5;
Belgia a dat către: Suedia 10, Australia 8, Israel 7, iar Belgia a primit de la: Suedia 8, Australia 8, Israel 7;
Suedia a dat către: Australia 12, Estonia 10, Belgia 8, Malta 7, iar Suedia a primit de la: Australia 12, Estonia 12, Belgia 10, Malta 10”.
De asemenea, TVR transmite că EBU nu a comunicat părților implicate că ar fi sesizat probleme în sistemul de votare după cea de-a doua semifinală: „Din păcate, din cauză că EBU a decis să ne trimită abia după șapte zile informațiile relevante, tot ce am putut face a fost să cerem explicații oficiale juriului din România,
Argumentează că EBU are mecanisme de prevenție și control, a trimis observatori care au urmărit procesul de vot, iar „Concluzia observatorilor a fost că votul a fost regulamentar și nu au raportat nicio abatere sau încercare de fraudare”.