Erdogan spune că Zelenski și Putin se vor întâlni la Istanbul

Președintele ucrainean Vladimir Zelenski și președintele rus Vladimir Putin se pot întâlni la Istanbul în zilele următoare. Declarația a fost făcută de președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, notează unian.net.

Erdogan spune că Zelenski și Putin se vor întâlni la Istanbul
Imagine de © zdg.md

Potrivit lui Erdogan, acordurile încheiate între părțile rusă și ucraineană au la bază o întâlnire la nivelul președinților celor două state.

„Dacă putem să ținem această întâlnire la Istanbul și să îndreptăm procesele negative într-o direcție pozitivă, vom fi foarte fericiți”, a spus liderul turc.

Erdogan a menționat că joi a avut o discuție cu președintele ucrainean Zelenski, iar vineri, 1 aprilie, urmează să discute cu Putin.

„Ne-am anunțat disponibilitatea de a organiza o astfel de întâlnire, mai ales în contextul demersurilor în Crimeea și Donbas. Zelenski are o opinie pozitivă. Putin a vorbit și el pozitiv mai devreme. Pe baza rezultatelor conversației de astăzi, se va stabili data întâlnirii”, a spus Erdogan.

Pe 31 martie, Erdogan a anunțat o întrevedere iminentă între Zelenski și Putin, dar nu a indicat locul unei astfel de întâlniri.

Sursă: www.zdg.md