Elon Musk: Oamenii vor ajunge pe Marte în maximum 6 ani

Pământenii vor ajunge pe Marte în maximum 6 ani. Deși deocamdată pare greu de crezut, aceasta este estimarea creatorului SpaceX, Elon Musk.

Elon Musk: Oamenii vor ajunge pe Marte în maximum 6 ani
Imagine de © Profimedia

Iar acesta este cel mai pesimist scenariu. Musk spune că dacă omenirea va avea noroc, primii oameni ar putea ajunge pe Planeta Roșie peste 4 ani.

Reporter: Dincolo de călătoria specială spre Marte din această seară, când credeți că oamenii vor ateriza pe Marte pentru prima dată în realitate?

Elon Musk: Cred, sunt foarte încrezător că peste 6 ani. Sincronizarea Pământ-Marte se produce o dată la 26 de luni.

Am avut una în această vară și asta înseamnă că va fi încă una peste doi ani și o alta peste încă doi.

Aș zice peste 6 ani, sunt foarte încrezător. Dacă avem noroc, poate chiar 4 ani.

Sursă: www.digi24.ro