Dmitri Peskov se pronunță în favoarea unei întâlniri Putin – Zelenski

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, se pronunță în favoarea unei întâlniri între Vladimir Putin și omologul său ucrainean, Vladimir Zelenski, potrivit unui interviu care va fi difuzat miercuri, pe canalul grupului TF1, transmite Le Figaro.

Dmitri Peskov se pronunță în favoarea unei întâlniri Putin – Zelenski
Imagine de © g4media.ro

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a susținut că Vladimir Putin a ordonat retragerea militară din regiunea Kievului ca un „semn de bunăvoință pentru a crea condiții favorabile pentru negocieri”.

Dmitri Peskov a mers chiar mai departe și a declarat că Moscova „nu a căutat niciodată să-l ucidă sau să-l răstoarne” de la putere, recunoscând că Zelenski este „acum președintele Ucrainei” înainte de a adăuga: „Rusia este interesată ca el să accepte condițiile Federației Ruse”.

În cursul zilei de marți, Peskov, citat de agenția TASS, afirma că o întâlnire între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski este posibilă doar după ce va fi convenit un tratat de pace.

„Nu s-a schimbat nimic pentru noi. Nu respingem posibilitatea unei astfel de întâlniri pentru președintele nostru”, a declarat Peskov în cadrul unui briefing zilnic.
„Dar repetăm încă o dată că o astfel de întâlnire este posibilă doar după ce textul documentului va fi convenit”, a spus el.

De notat că, tot marți, șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a acuzat că informațiile privind descoperirea de cadavre în orașul ucrainean Bucea reprezintă o provocare menită să torpileze negocierile în curs între Kiev și Moscova.