Data nașterii – Află darul magic cu care ești înzestrat

Data nașterii – Află darul magic cu care ești înzestrat

Din punctul de vedere al alchimiei, ocultismului și numerologiei, data nașterii nu este un set de numere aleatoriu. Acest număr îți poate spune despre darul magic, pe care l-ai primit când ai venit pe această lume.

Nu contează dacă crezi în acest fapt sau nu. Chiar dacă nu ai încercat niciodată să afli această informație, darul tău de la naștere este întoteauna alături de tine. Fii de acord cu aceea, că nu ar fi corect, să nu știi despre acest dar. Fiindcă în el se află acea forță, de existența căreia nici nu bănuiai.

Deci, pentru a calcula darul tău magic, fă următoarele calcule.

Adună numerele datei tale de naștere: zi, lună, an. Adună-le între ele, până când vei obține o cifră.

De exemplu, dacă te-ai născut la 07.11.1984, calculele vor fi următoarele:

7+11+1+9+8+4 = 40 = 4+0 = 4

După cum vei vedea în continuare, cifra obținută are o importanță mare. Pe baza cunoștințelor acumulate, vei afla ceea ce nu știai despre personalitatea ta.

1 – Magie

Dacă rezulatul calculelor tale e cifra 1, atunci să știi că această cifră înseamnă Creație.

Se crede că oamenii, care se nasc cu această cifră, au cele mai puternice abilități magice. Ei dețin cheia spre tărâmul magiei.

De asemenea, acești oameni au o voință incredibilă. Însă trebuie să te avertizăm: nu încerca să manipulezi sau să folosești acest dar, pentru a controla pe toți și totul din jur.

Darul tău: expresia voinței și a curajului

2 – Empatie

Ești foarte sensibil la energia care te înconjoară. Mult mai mult decât alți oameni. De aceea, încă din copilărie poți simți și înțelege alți oameni. Știi să compătimești și să fii empatic cu cei din jur.

Darul tău magic se află în inimă, indiferent dacă vrei sau nu. Și, de asemenea, în „al treilea ochi".

Poți folosi acest dar pentru a ușura durerea celorlalți. De asemenea, pentru a-ți restabili rapid energia când ești „doborât la pământ" și a-ți stabili contactul cu natura.

Darul tău: Visele și intuiția

3 – Luna cu trei fețe

Această cifră simbolizează cele trei faze ale lunii. Tu ești „instrumentul și conductorul" Zeiței Triune. Despre această Zeiță este scris în tratatul scriitorului englez, Robert Graves, „Zeița Albă".

Potrivit lui Graves, Zeița Triună (el a numit-o „Zeița Albă a Nașterii, Iubirii și Morții") este venerată sub formele „fecioarei", „mamei" și „bătrânei", care corespund celor trei etape ale vieții feminine și a celor trei faze ale lunii: nouă, plină și în scădere.

Prin urmare, sunt prezente simultan în tine: puterea creației și puterea distrugerii. Oamenii spun adesea: „Fii atent la dorințele tale". Deci să știi că se referă și la tine acest lucru. Ideea e că toate gândurile și dorințele tale pot deveni realitate.

Darul tău: creație și distrugere

4 – Elementalist

Cifra 4 simbolizează cele 4 elemente ale lumii noastre: Foc, Apă, Aer și Pământ. Esența ta este într-un echilibru perfect cu toate aceste 4 elemente, deci ești foarte rațional și foarte inteligent.

Deoarece atragi constant energia acestor elemente, este foarte dificil să fii blestemat. Fiind că focul, apa, pământul și aerul creează în jurul tău un fel de câmp magic special care respinge orice negativ.

Darul tău: Magia elementelor

5 – Spiritualist

Cifra 5 simbolizează cel de-al cincilea element: Spiritul (Ether, cum a fost numit în magia greacă antică). Cei născuți sub această cifră se află într-un contact permanent cu lumea spirituală. Aceștia pot apela cu ușurință la forțele din cealaltă lume și comunica cu ele.

De aceea, astfel de oameni pot fi spiritualiști excelenți. Fiindcă, ei sunt conduși de „al cincilea element" – Duhul!

Darul tău: Contactul cu spiritele și Magia strămoșilor

6 – Discipolul Soarelui

Cifra 6 simbolizează Soarele și tot ce are legătură cu el. Prin urmare, ai un flux puternic de energie în interior. Darul tău magic provine de la Soare. Deci ești aproape atotputernic.

Ești un vindecător și un lider. Dar nu uita că o mare putere înseamnă și o responsabilitate mare. Încearcă să nu exagerezi cu darul tău și să nu-l folosești în detrimentul altor persoane.

Darul tău: magia rituală și vindecarea

7 – Discipolul Lunii

Cifra 7 simbolizează luna și toată magia ei. Darul tău magic este magia pură și nestăpânită a lunii.

Nici nu trebuie să citești sau să aflați ceva despre magia rituală – se pare că știi de la naștere ce trebuie să faci și cum. Acest dar al improvizației este conectat cu intuiția, care este foarte puternic dezvoltată în tine.

Un alt dar este că visele tale sunt, de obicei, profetice. Imediat ce începi să visezi ceva, aceasta se împlinește imediat. Dacă îți folosești darul cu înțelepciune, poți face minuni!

Darul tău: viziuni și vise profetice

8 – Vrăjitoria tradițională

Cifra 8 este considerată una dintre cele mai magice. Dacă ziua ta de naștere este asociată cu „8", atunci ai o putere magică extraordinară.

În interior ai un fel de „busolă" și știi exact ce este corect și ce nu.

Darul tău: Manipulările energetice și alchimia

9 – Șaman

Ultima cifră din listă simbolizează unirea tuturor celor de mai sus. Aceasta este poarta unde totul se termină și începe din nou. Acesta este motivul pentru care vezi lucrurile, cum nu le văd alții.

Ești o natură artistică și creativă, de aceea vezi lumea și oamenii din diferite unghiuri și perspective. Deci te poți vindeca și vindeca pe alții.

Deoarece această cifră simbolizează moartea și renașterea, poți simți spiritele. Prin urmare, poți depăși limitele lumii noastre și capacitățile umane, așa cum fac toți șamanii.

Darul tău: Proiecția astrală și paza magiei

Articole înrudite
Curiozități
Mitul viermilor din măști spulberat de un fizician

08.04.2021 | 177 vizualizări

Mitul viermilor din măști spulberat de un fizician

Viermi în măştile de protecţie reprezintă un fake news, subiectul fiind extrem de discutat în aceste zile, în mediul online. Fizicianul Cristian Presură a demontat zvonul, după ce mai multe videoclip…

Curiozități
Curiozități despre Google

22.03.2021 | 81 vizualizare

Curiozități despre Google

Ce faci când nu știi ceva? Cauți pe Google, ca toată lumea, nu-i așa? Și ce faci când nu știi ceva despre Google? Același lucru, evident! Că tot veni vorba, pe noi ne-a apucat curiozitatea și am înce…

Curiozități
Ce s-a întâmplat cu apa de pe planeta Marte

19.03.2021 | 99 vizualizări

Ce s-a întâmplat cu apa de pe planeta Marte

În urmă cu miliarde de ani planeta Marte găzduia lacuri, râuri și chiar oceane, însă ce s-a întâmplat cu toata apa rămâne un mister. Până acum, cercetătorii au crezut că aceasta a ajuns în spaţiu. În…

Curiozități
Misteriosul obiect spațial ar putea fi un fragment dintr-o lume asemănătoare lui Pluto

19.03.2021 | 65 vizualizări

Misteriosul obiect spațial ar putea fi un fragment dintr-o lume asemănătoare lui Pluto

Începând din 2017, un straniu obiect spațial care a intrat în sistemul nostru solar îi intrigă pe astronomi. După mai multe ipoteze de-a dreptul SF, cum că ar fi vorba despre o sondă extraterestră, u…

Curiozități
Oamenii de știință au găsit apă și materie organică pe asteroidul Itokawa

05.03.2021 | 103 vizualizări

Oamenii de știință au găsit apă și materie organică pe asteroidul Itokawa

Oamenii de știință au găsit apă și materie organică pe suprafața unui eșantion colectat din asteroidul Itokawa, din sistemul solar. Este prima dată când materie organică a fost găsită pe un asteroid.

Curiozități
Asteroidul Apophis ar putea distruge o mare parte din planeta Pământ

02.03.2021 | 136 vizualizări

Asteroidul Apophis ar putea distruge o mare parte din planeta Pământ

Asteroidul Apophis, botezat cu acest nume după zeul egiptean al răului şi distrugerii, va trece la 5 martie prin apropierea relativă a Pământului.