Dacă oamenii n-ar consuma carne - emisiile de carbon ar scădea în jumate

Dacă oamenii n-ar consuma carne - emisiile de carbon ar scădea în jumate

Reducerea consumului de carne are un impact considerabil asupra emisiilor de carbon, arată un raport realizat de World Wide Fund for Nature (WWF) în Germania şi publicat miercuri, informează DPA.

Organizaţia din domeniul conservării naturii a analizat consumul mediu de alimente al germanilor între anii 2015 şi 2018 şi a descoperit că, deşi alimentaţia vegană şi vegetariană au cel mai bun impact asupra mediului, consumul conştient al unei cantităţi mai reduse de carne reduce în mod semnificativ emisiile de carbon.

Studiul a analizat aşa-numita dietă flexitariană, ai cărei adepţi consumă în medie 470 de grame de carne pe săptămână, prin comparaţie cu un german obişnuit care consumă 817 grame de carne săptămânal. Împreună cu produsele lactate, aceasta reprezintă 70% din emisiile de carbon provenite din producţia de hrană.

Reducerea consumului de carne la jumătate ar putea reduce emisiile de carbon ale Germaniei cu 27%, echivalentul a 56 de milioane de tone, potrivit WWF.

Dacă toată lumea ar adopta o dietă complet vegetariană sau vegană, emisiile de carbon ar putea fi reduse chiar cu jumătate, sau cu o cantitate cuprinsă între 98 şi 102 milioane de tone, a precizat WWF.

Per ansamblu, Germania produce circa 210 milioane de tone de emisii de carbon din producţia de alimente în fiecare an.

WWF a îndemnat publicul să-şi reconsidere dietele şi a făcut un apel la guvernul german să ia în calcul introducerea unei taxe pe produsele de origine animală.

Sursă: www.digi24.ro

Articole înrudite
Știință
NASA a descoperit o galaxie spirală care ascunde un secret fascinant

25.06.2021 | 29 vizualizări

NASA a descoperit o galaxie spirală care ascunde un secret fascinant

Galaxia NGC 3254 este situată la aproximativ 118 milioane de ani lumină de Pământ, arată ca o galaxie în spirală tipică, privită din lateral. Dar are un secret fascinant care se ascunde chiar la vede…

Știință
Biblioteca Vaticanului - cea mai bogată enciclopedie cu secrete și mistere

23.06.2021 | 35 vizualizări

Biblioteca Vaticanului - cea mai bogată enciclopedie cu secrete și mistere

Biblioteca din Vatican a fost fondată oficial în 1475 și este una dintre cele mai vechi și valoroase instituții de gen din lume situată în Vatican. Ideea de a deschide o bibliotecă publică la Vatican…

Știință
Istoria vaccinării

21.06.2021 | 78 vizualizări

Istoria vaccinării

In prezent, exista 26 de boli infectioase care pot fi prevenite prin vaccinare, dar acest numar este in crestere. Sunt in curs de desfasurare sute de proiecte de cercetare pentru dezvoltarea de noi v…

Știință
Cancerul - pe înțelesul tuturor

21.06.2021 | 87 vizualizări

Cancerul - pe înțelesul tuturor

În ultima perioadă reprezintă o afecţiune din ce în ce mai des întâlnită - şi nu doar în cadrul populaţiei vârstnice. Un raport al Organizației Mondiale a Sănătății publicat pe 12 septembrie 2018 ara…

Știință
Cafeaua poate să reducă depresia

17.06.2021 | 81 vizualizare

Cafeaua poate să reducă depresia

Te numeri și tu printre oamenii care își încep ziua cu o cafea? Fie că îți place să o bei simplă, cu lapte și zahăr, sau cu un pic scorțișoară, ea îți aduce o mulțime de beneficii.

Știință
O nouă planetă cu temperatură apropiată de cea a Pământului

14.06.2021 | 120 vizualizări

O nouă planetă cu temperatură apropiată de cea a Pământului

Oamenii de știință au descoperit o exoplanetă aflată la 90 de ani lumină de Pământ cu o atmosferă interesantă: ar putea avea nori formați din evaporarea apei, la fel ca Pământul, relatează CNN.