Cum să citești cu 35% mai rapid? Trucul simplu descoperit de cercetători

Cercetătorii au descoperit că schimbarea fontului poate crește viteza de citit, iar în același timp poate păstra nivelul de înțelegere.

Cum să citești cu 35% mai rapid? Trucul simplu descoperit de cercetători
Imagine de © descopera.ro

Oamenii de știință de la Universitatea Central Florida, SUA au descoperit că nu există o strategie de „mărime universală” în cazul cititului digital și că schimbarea stilului și mărimii fontului te poate ajuta să citești mai repede fără să compromiți nivelul de înțelegere.

Este ca și cum am primi ochelari de citit pentru era digitală.

Descoperirea a fost publicată recent în ACM Transactions on Computer-Human Interaction (TOCHI).

Un font mai potrivit pentru cititor a crescut cu 35% viteza de citit

Studiul a dezvăluit că trecerea la un font mai potrivit pentru cititor a crescut cu 35% viteza de citit în timp ce a păstrat nivelul de înțelegere a informațiilor citite.

Cercetătorii au analizat vitezele de citire și nivelurile de înțelegere ale oamenilor în timp ce aceștia au citit informații prezentate prin diferite fonturi.

Preferințele personale pentru fonturi nu prezic întotdeauna viteza de citit, iar studiul a dezvăluit, de asemenea, că oamenii nu sunt mereu conștienți de fonturile lor ideale, a explicat Ben Sawyer, unul dintre autorii studiului.

„Aceste rezultate evidențiază faptul că personalizarea este cheia și încurajează cercetările viitoare asupra instrumentelor care pot ajuta cititorii să descopere formatul optim pentru experiențele lor personale cu cititul”, a adăugat Sawyer.

„Ar trebui să abordăm fonturile la fel cum o facem cu ochelarii de citit”

Studiul a inclus un grup divers de 352 de participanți, cu vârste cuprinse între 18 și 71 de ani, iar aceștia au fost rugați să citească un text digital pe dispozitivele personale.

Au fost folosite 16 fonturi comune în mediul online, în presa scrisă și în fișiere de tip PDF, potrivit SciTechDaily.

„Acest studiu arată că ar trebui să abordăm fonturile la fel cum o facem cu ochelarii de citit.

Cu ajutorul fontului potrivit, putem transforma modul în care individul vede textul astfel încât să îl ajutăm să citească mai rapid. Această cercetare este doar începutul”, a precizat Shaun Wallace, coordonator al studiului și candidat la doctorat în știința computerelor.