Creştinii ortodocşi au intrat în Săptămâna Luminată
De luni, pentru creştinii ortodocşi din întreaga lume a început Săptămâna Luminată, aceasta fiind simbolul Învierii lui Iisus Hristos.

După o perioadă de post de şapte săptămâni, pentru enoriaşi este începutul unei perioade de sărbătoare, relatează Moldova 1.
Astăzi, slujbele în toate bisericile din ţară s-au oficiat cu uşile altarului larg deschise, ceea ce simbolizează uşa deschisă în faţa Mântuitorului.
De dimineaţă, creştinii ortodocşi au mers la biserică. Oamenii spun că Săptămâna Luminată are pentru ei o semnificaţie deosebită.
„Săptămâna Luminată este săptămâna Învierii Domnului, de care ne bucurăm. Ne bucurăm de soare, ne bucurăm de pace, ne bucurăm că bunul Dumnezeu a îngăduit ca noi, creştinii, să sărbătorim nu numai cu trupul, dar şi cu sufletul”;
„Este săptămâna în care toţi ne bucurăm de Învierea Domnului şi venim cu drag la sfânta biserică şi a doua zi, la vecernie. Azi am venit la slujbă şi toată săptămâna sărbătorim şi ne bucurăm”, au precizat respondenţii.
În această săptămână, creştinii respectă o serie de tradiţii. Oamenii sunt îndemnaţi să fie cumpătaţi şi să facă acte de binefacere.
Preotul bisericii „Sfânta Parascheva”, Sergiu Cireş: „Suntem în Săptămâna Luminată. Însăşi denumirea acestei săptămâni vine de la lumina lui Hristos, care s-a coborât la Mormântul Sfânt şi slujba acestei săptămâni este o slujbă deosebită, ca şi la Învierea mântuitorului Hristos”.
Tradiţia mai spune că în Săptămâna Luminată trebuie să stropeşti casa cu agheasmă.