Creștere explozivă a veniturilor din criptomonede în 2021

Investitorii în criptomonede din întreaga lume au realizat anul trecut câștiguri totale de 162,7 miliarde de dolari în 2021, de cinci ori mai mult decât în 2020, când nivelul a fost de 32,5 miliarde de dolari, potrivit unei analize a Chainalysis.

Creștere explozivă a veniturilor din criptomonede în 2021
Imagine de © agora.md

În ciuda fluctuațiilor puternice ale cursurilor de schimb și a discuțiilor în curs de desfășurare despre sustenabilitatea marilor rețele blockchain din spatele Bitcoin și Ethereum, 2021 a fost un an de succes pentru investitorii în criptomonede.

Numai deținătorii de cripto cu sediul în SUA au reușit să genereze 47 de miliarde de dolari din tranzacționarea Bitcoin și a celorlalte monede digitale, de circa cinci ori față de 2020.

Astfel, Statele Unite conduc detașat clasamentul, urmate la mare distanță de Marea Britanie (8,2 miliarde de dolari), Germania (5,8 miliarde), Japonia (5,5 miliarde) și China (5,2 miliarde).

Top 10 este completat de Turcia (4,5 miliarde), Franța (4,3 miliarde), Rusia (4,1 miliarde), Coreea de Sud (3,9 miliarde) și Canada (3,7 miliarde de dolari).

Republica Moldova nu apare în acest clasament, în schimb acolo se găsesc mai multe state din regiune. Astfel, în regiune, cele mai mari profituri le-au avut investitorii din Ucraina cu 2,8 miliarde de dolari (locul 13), urmați de cei din Cehia (1,9 miliarde de dolari și locul 19). Pe locul următor și la mică distanță s-au clasat polonezii, cu un total de 1,8 miliarde de dolari (locul 20).

În top 50 mai sunt investitorii din Slovacia cu peste un miliard de dolari și pe locul 35, Bulgaria este pe locul 37, cu câștiguri de 974 de milioane de dolari, cei din Belarus s-au clasat pe poziția 40, cu 803 milioane de dolari, iar cei din Ungaria sunt pe locul 49 (607 milioane de dolari).

Românii ocupă locul 43 în acest clasament, cu câștiguri totale de peste 772 de milioane de dolari. Cele mai mari profituri au fost făcute din Ethereum, apoi din Bitcoin, Dodge, dar într-o măsură mai mică și, respectiv, Litecoin.

Chiar dacă analiza geografică în cazul criptomonedelor este dificilă din cauza naturii descentralizate a tehnologiei blockchain, experții Chainalysis spun că pot estima țările care contribuie la activitatea criptomonedelor folosind o combinație de date de tranzacționare și date de trafic web ale Chainalysis. Astfel, datele privind tranzacțiile de pe bursele de criptomonede observate au fost analizate pentru a determina valorile estimate, convertite în dolari americani și atribuite ca procent din traficul web al țărilor care au accesat respectivele burse de criptomonede.

„Cu toate acestea, la fel ca anul trecut, observăm multe țări ale căror performanțe colective în materie de investiții în criptomonede par să depășească locurile în clasamentele privind măsurătorile tradiționale de prosperități economice”, notează analiștii Chainalysis.

În acest sens ei menționează Turcia, care deși ocupă locul 11 în ceea ce privește PIB-ul, și este pe locul 6 în ceea ce privește câștigurile realizate din criptomonede, sau al Ucrainei, care se află pe locul 40 ca PIB, dar pe locul 13 în ceea ce privește câștigurile realizate din criptomonede.

Studiul scoate în evidență și cât de mult a scăzut activitatea în China în raport cu alte țări. Rata de creștere mai mică a Chinei reflectă, cel mai probabil, scăderile înregistrate în activitatea de criptomonede din această țară în urma represiunilor guvernamentale, consideră autorii.