COVID-19: China a inaugurat primul spital inteligent. Roboții vor ajuta medicii

China duce lupta împotriva coronavirusului la nivelul următor. Autorităţile chineze au anunţat deschiderea primului spital ”inteligent”, în care vor fi trataţi pacienţii infectaţi.

COVID-19: China a inaugurat primul spital inteligent. Roboții vor ajuta medicii

În noul spital, medicii vor fi ajutaţi de roboţi inteligenţi, coordonaţi cu ajutorul tehnologiei 5G. Şase astfel de roboţi au fost ”angajaţi” în noua unitate medicală.

Roboţii au rolul de a reduce interacţiunea dintre personalul medical şi pacienţi astfel încât să fie redus şi riscul ca medicii şi asistentele să se infecteze cu coronavirus.

Mai exact, roboţii pot lua temperatura pacienţilor, pot duce mâncare în saloane şi pot patrula pe holurile spitalului pentru a dezinfecta. Programul a fost lansat sâmbătă, în spitalul Wuchang din Wuhan, potrivit presei chineze.

Până acum, nu mai puţin de 3.000 de medici şi asistente s-au infectat cu noul coronavirus în regiunea Hubei.

Video