Compania HP concediază între 7.000 și 9.000 de angajați
Producătorul de calculatoare și imprimante HP Inc a anunțat un plan de restructurare prin intermediul căruia va renunța la 7.000 – 9.000 de angajați, echivalentul a 16% din forța sa de muncă. Reducerile vor fi realizate prin concedieri și pensionări anticipate.

Compania estimează că măsura va aduce economii de un miliard de dolari anual până la finele lui 2022. HP Inc avea 55.000 de salariați, potrivit documentelor depuse anterior de către companie.
HP este al doilea producător de calculatoare din lume, pierzând de curând coroana în fața rivalilor chinezi de la Lenovo. Concomitent, HP este cel mai mare producător de imprimante din lume.
HP Inc provine din fostul gigant Hewlett-Packard. Acesta s-a spart în două în anul 2015.
Divizia de PC-uri și imprimante a format HP Inc, în vreme ce divizia de servere și rețelistică formează HP Enterprise.
Compania este prezentă și în România, având un centru în zona Pipera din București.
Tot mai puțină relevanță Problema o constituie însă faptul că, atât PC-urile, cât și imprimantele, și-au pierdut din importanță în fața smartphone-urilor și internetului.
HP se așteaptă ca în anul fiscal 2020 să producă 3 miliarde de dolari drept flux de numerar pozitiv, iar 75% din această sumă să o distribuie sub formă de dividende.
În septembrie, compania a lansat o ofertă de răscumpărare a acțiunilor proprii în valoare de 5 miliarde de dolari.
De la începutul anului și până acum acțiunile HP au scăzut cu 10%. Întreaga companie are o valoare bursieră de 24,5 miliarde de dolari.
Spre comparație, Apple are o capitalizare de 1.002 miliarde de dolari. Dell, o altă rivală din lumea PC-urilor, are o valoare bursieră de 36,8 miliarde. P
este 1.200 de angajați în România HP Inc România a avut în anul 2018 venituri de 305,8 milioane de lei și un profit de 8,3 milioane. Compania are 1.254 salariați, potrivit datelor afișate de Ministerul Finanțelor.