Publicitate

Ce ar însemna victoria în războiul din Ucraina? Ce anticipează oficialii

Pe măsură ce războiul din Ucraina se îndreaptă spre a treia lună, administraţia Biden a încercat să menţină un set de obiective publice adaptate la schimbările de pe câmpul de luptă, şi să sublinieze unitatea NATO, transmiţând mesajul că Rusia va pierde, chiar dacă Ucraina e cea care decide ce ar însemna să fie învingătoare, scrie Washington Post.

Ce ar însemna victoria în războiul din Ucraina? Ce anticipează oficialii

Dar contururile unei pierderi ruseşti rămân la fel de tulburi ca şi ce ar reprezenta o victorie ucraineană. Pe măsură ce conflictul se îndreaptă către ceea ce s-ar putea transforma într-o luptă prelungită, nevoia de a gestiona cooperarea aliată şi opinia publică - echilibrând probabilul cu posibilul - a devenit la fel de prioritară ca ceea ce se întâmplă pe câmpul de luptă.

Secretarul american al Apărării Lloyd Austin, care a spus la sfârşitul lunii trecute că Ucraina „poate câştiga” războiul împotriva Rusiei, iar administraţia Biden va face „tot ce poate” pentru a sprijini acest obiectiv, a s-a arătat mai puţin optimist la audierea din Congres în această săptămână.

„Sperăm că, la final, Ucraina va fi un... stat suveran, cu un guvern funcţional, care îşi poate proteja teritoriul”, a spus Austin Comitetului de Buget din Senat. Austin şi alţi oficiali înalţi, totuşi, au refuzat să-şi elaboreze ideea despre cum va arăta acel guvern şi ce teritorii va include.

Indiferent de rezultatul pe care şi l-ar dori, administraţia SUA a renunţat rapid la declaraţii care au trecut dincolo de orizontul încheierii războiului, continuând să presupună în continuare existenţa unei Ucraine suverane. Când preşedintele Biden a observat, la sfârşitul lunii martie, că preşedintele rus Vladimir Putin „nu poate rămâne la putere”, el şi Casa Albă s-au grăbit să clarifice afirmaţia ca o expresie prezidenţială a „revoltei morale” , mai degrabă decât promovarea unei politici de schimbare a regimului la Moscova.

Când secretarul american al apărării a captat atenţia lumii, luna trecută, spunând că Statele Unite au obiectivul unei Rusii „slăbite”, oficialii administraţiei s-au grăbit să explice că scopul este unul specific conflictului militar, fiind menit să fie o asigurare că Putin se va gândi de două ori înainte să mai invadeze o altă ţară.

Ucrainenii înşişi au fost clari cu privire la definiţia lor a victoriei. Obiectivul lor, a spus în repetate rânduri preşedintele Volodimir Zelenski , este restabilirea integrităţii teritoriale depline, alungând ruşii de pe teritoriul recent revendicat din sud şi est, precum şi din Crimeea, anexată de Moscova în 2014, şi părţi din estul Donbasului, regiune care a fost capturată de separatiştii ucraineni susţinuţi de Rusia.

„Am fost ales preşedinte al Ucrainei şi nu al mini-Ucrainei, a spus vineri Zelenski adresându-se centrului de reflecţie Chatham House din Londra. „Ceea ce contează este victoria Ucrainei” „şi prin victoria Ucrainei mă refer la ceva care ne aparţine”.

Negocierile serioase cu Rusia vor începe abia atunci când Moscova îşi va retrage trupele sau acestea vor fi forţate să se retragă de pe teritoriul ocupat de la începutul invaziei pe 24 februarie. El a enumerat, de asemenea, întoarcerea refugiaţilor, admiterea Ucrainei în Uniunea Europeană şi urmărirea penală a liderilor armatei ruse pentru crime de război ca elemente ale oricărui peisaj postbelic.

„Cred că nu ar trebui să subestimăm punctul de vedere al poporului ucrainean, care este de a nu accepta niciodată nimic”, a spus un diplomat european. Chiar dacă negocierile directe Rusia-Ucraina, aflate acum în suspensie, se reiau, „nu există nicio modalitate politică prin care Zelenski să ajungă la o înţelegere cu ruşii”, decât dacă include elementele cuprinzătoare pe care preşedintele ucrainean le-a formulat.

În cadrul NATO, unele voci au conturat obiective mai categorice decât au au făcut-o altele. Într-un discurs video captivant de marţi în parlamentul ucrainean, premierul britanic Boris Johnson a mers dincolo de posibilitatea victoriei lui Austin, asigurând că „Ucraina va câştiga”.

Secretarul britanic de externe Liz Truss a fost şi mai concret: Marea Britanie îşi „dublează” ajutorul acordat Ucrainei, a spus ea săptămâna trecută la Mansion House, acolo unde se susţin discursuri major de politică externă. Numind forţele ruse o „proliferare canceroasă”, ea a spus: „vom continua să mergem mai departe şi mai repede pentru a alunga Rusia din întreaga Ucraină”, inclusiv Crimeea şi Donbas.

Succesul în luptă al Ucrainei de până acum a surprins şi a dat imbold administraţiei Biden care ,înainte de începerea războiului, a lansat o cantitate fără precedent de informaţii clasificate privind faptul că forţele ruse masate la graniţe urmează să invadeze. Dar nu a dezvăluit şi aşteptările comunităţii de informaţii americane potrivit căroa Ucraina va cădea rapid - Kievul cedând în trei sau patru zile - potrivit unei persoane familiare cu problema.

Unitatea NATO şi un răspuns rapid, cu SUA şi aliaţii care deplasează trupele la graniţa de est a NATO şi transferă armele către Ucraina, au fost îmbucurătoare, cu atât mai mult când forţele ucrainene nu numai că au menţinut Kievul, dar i-au alungat pe ruşi din nord.

Faza actuală a luptei va fi probabil mult mai grea şi mai lungă . Rusia, aparent renunţând la obiectivul său iniţial de a ocupa cea mai mare parte, dacă nu chiar tot teritoriul ucrainean, şi-a concentrat forţele în partea de est a ţării de-a lungul unei linii paralele cu propria graniţă. Acolo, controlul său asupra unui teritoriu semnificativ va ameliora probabil problemele logistice pe care le-a suferit în jurul Kievului. În sud-est, forţele ruse caută să zdrobească opoziţia rămasă de-a lungul zonelor de coastă a Mării Negre.

Armata americană apreciază că obiectivul tactic al Rusiei este să trimită mai multe forţe proprii în spatele poziţiilor ucrainenilor din sud şi din zona de frontieră de nord-est şi să-i încercuiască. Pe teritoriul plat, agricol, este de aşteptat să urmeze o luptă masivă de uzură la sol, purtată cu artilerie cu rază lungă de acţiune, lovituri aeriene şi vehicule blindate.

De aceea Statele Unite şi aliaţii săi se grăbesc să trimită în Ucraina artilerie grea, echipamente antiaeriene şi supraveghere aeriană, drone armate şi vehicule blindate. Biden a cerut Congresului un sprijin de urgenţă de 33 de miliarde de dolari în armament şi alt suport, în plus faţă de sumele masive deja oferite.

„Obiectivele în schimbare ale Rusiei ar indica cu siguranţă că tot acest efort are un efect puternic. Dar, aşa cum am stabilit de multe ori, acest conflict va fi probabil lung şi greu, iar următoarele câteva luni sunt critice, aşa că Congresul trebuie să se mişte rapid”, a spus un oficial înalt al administraţiei.

Puterea de rezistenţă a SUA şi a aliaţilor va fi crucială. Una dintre provocările constante , dincolo de concentrarea asupra a ceea ce are nevoie Ucraina „acum”, este menţinerea unităţii publice şi a sprijinului între şi în interiorul ţărilor care susţin Ucraina, a spus un alt oficial american.

„Sprijinul public este o variabilă cheie în rezultatul pe câmpul de luptă” şi „trebuie să continuăm să argumentăm un caz convingător”, a spus acest oficial. „Eşecul sau impasul sunt egale cu descurajare”, în timp ce succesul pe teren „echivalează cu unitate”.

Pe măsură ce războiul continuă, mai ales dacă va dura până iarna viitoare, unele guverne europene s-ar putea confrunta cu penurie de combustibil pentru încălzirea locuinţelor, pe lângă cea de gaze şi bunuri de larg consum. Pentru Biden, care se confruntă cu propriile sale dificultăţi economice, percepţia că Rusia a pierdut sau cel puţin că pierde ar putea face o diferenţă în timpul alegerilor intermediare din noiembrie - la fel ca şi percepţia că administraţia sa a „pierdut” Ucraina.

Unii sunt mai optimişti cu privire la şansele Ucrainei de a continua sau chiar de a progresa timpuriu în faza actuală a războiului. Generalul în retragere al Forţelor Aeriene Philip Breedlove, un fost comandant suprem aliat al NATO, a spus că este prea devreme pentru a sărbători, dar există „semne bune” că ruşii s-ar putea să nu poată realiza tot ce îşi doresc în est. Unii „oameni foarte deştepţi”, a spus el, cred că Rusia va „aduce la un punct culminant” următoarea operaţiune în două până la patru săptămâni, rămânând efectiv fără capacitatea militară de a continua.

Acest lucru ar deschide uşa către o ofensivă ucraineană mai largă de a lua înapoi teritoriul confiscat de Rusia.

„Atunci avem o confirmare despre cum arată victoria”, a spus Breedlove. „Alţii din lume încep să îşi stabilească aşteptări că poate victoria înseamnă de fapt recâştigarea întregului Donbas şi, în cele din urmă, expulzarea Rusiei din Crimeea”, a spus el. „Nu ştiu dacă acest lucru este sau nu realist acum, dar cu siguranţă este o speranţă.”

Pentagonul este reticent să evalueze public şansele Ucrainei de a-şi recâştiga întreg teritoriul.

„Suntem atenţi la modul în care vorbim despre progresul în război, mai ales când vine vorba de capacităţile şi eforturile ucrainene”, a spus un oficial înalt al apărării american. „Avem obligaţia să vorbim în funcţie de ceea ce le furnizăm, dar nu vrem să furnizăm atât de multe informaţii încât să le încălcăm securitatea operaţională sau să le îngreunăm desfăşurarea operaţiunilor. Este un echilibru pe care ne străduim să-l menţinem în fiecare zi.”

În ceea ce priveşte definiţia administraţiei SUA a ceea ce ar fi o victorie, „cred că ambiguitatea nu este întâmplătoare”, a spus diplomatul european. „Uneori, dacă eşti foarte concret cu privire la obiectivele tale, devine facil să le pui capăt … Întotdeauna îmi doresc să-i apăr pe americani în această privinţă, pentru că dacă aş fi americani, aş fi şi eu mai atent, pentru că ei sunt superputerea, ei sunt cei de care ruşii le pasă cel mai mult.”

Întrebată miercuri dacă Statele Unite ar fi mulţumite dacă Ucraina ar fi de acord ca Rusia să rămână în Crimeea şi în unele părţi din est, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a repetat ceea ce a devenit o mantră administrativă: „Ucrainenii vor defini cum arată un rezultat de succes pentru ei.”

În plus, a spus Psaki, Rusia a pierdut deja pentru că nu şi-a atins obiectivele iniţiale de a prelua o mare parte, dacă nu toată Ucraina sau de a diviza NATO.

Un alt oficial american a spus-o altfel. „Mulţi oameni au dedus prea multe în comentariile lui Austin”, a spus acest oficial, menţionând că Statele Unite au căutat încă de la început „o înfrângere strategică pentru Rusia – ceea ce înseamnă că Rusia nu ar putea să proiecteze din nou o astfel de putere... să ameninţe din nou Ucraina sau alţi vecini”.

Sursă: adevarul.ro

Distribuie prietenilor
Articole înrudite
Știri Externe
Un jurnalist ucrainean a murit pe terenul de luptă: Ultimul mesaj

07.05.2022 19:19 | 4 vizualizări

Un jurnalist ucrainean a murit pe terenul de luptă: Ultimul mesaj

Încă un jurnalist și-a pierdut viața pe câmpul de luptă. Presa ucraineană a anunțat că jurnalistul și militarul Maxim Medinskii a murit pe data de 29 aprilie.

Știri Externe
O clădire din Centrul Vechi al Bucureștiului a luat foc

07.05.2022 18:52 | 6 vizualizări

O clădire din Centrul Vechi al Bucureștiului a luat foc

Un incendiu puternic a izbucnit în Centrul Vechi al Bucureștiului, sâmbătă. O clădire de două etaje din centrul istoric al Capitalei arde. Conform pompierilor, clădirea este situată pe strada Baia de…

Știri Externe
Incendii în Siberia: 200 de clădiri cuprinse de flăcări şi 5 morţi

07.05.2022 18:39 | 9 vizualizări

Incendii în Siberia: 200 de clădiri cuprinse de flăcări şi 5 morţi

Mai multe incendii izbucnite în sudul Siberiei au avariat aproximativ 200 de clădiri şi au provocat cel puţin cinci morţi, au anunţat, sâmbătă, autorităţile locale, adăugând că au plasat zona în star…

Știri Externe
La Moscova a avut loc o repetiţie generală pentru parada de 9 mai

07.05.2022 18:34 | 8 vizualizări

La Moscova a avut loc o repetiţie generală pentru parada de 9 mai

Rusia a organizat, sâmbătă, o repetiţie generală pentru parada militară care comemorează Ziua Victoriei pe 9 mai, eveniment care marchează înfrângerea Germaniei Naziste în timpul celui de-al Doilea R…

Știri Externe
Ucraina a trecut la arme grele. Arestovici: Rușii devin tot mai triști

07.05.2022 18:29 | 8 vizualizări

Ucraina a trecut la arme grele. Arestovici: Rușii devin tot mai triști

„Armata rusă devine tot mai tristă”, a declarat consilierul lui Zelenski, Aleksei Arestovici.

Știri Externe
Cum a ajuns în pragul demolării o stațiune de lux din Spania

07.05.2022 18:15 | 9 vizualizări

Cum a ajuns în pragul demolării o stațiune de lux din Spania

Regiunea Extremadura din Spania este departe de turismul de masă și plajele pline. Aflată la vest de Madrid, este renumită pentru natura, flora și fauna sa.

Știri Externe
Blinken: Putin vrea să distorsioneze istoria pentru a justifica războiul

07.05.2022 18:09 | 4 vizualizări

Blinken: Putin vrea să distorsioneze istoria pentru a justifica războiul

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin caută „să distorsioneze istoria”, în contextul evenimentelor de marcare a sfârşitului celui de-al doilea Războ…

Știri Externe
Şeful Dumei din Rusia: SUA, implicat direct în conflictul din Ucraina

07.05.2022 17:45 | 3 vizualizări

Şeful Dumei din Rusia: SUA, implicat direct în conflictul din Ucraina

Preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, a acuzat sâmbătă Washingtonul de coordonarea operaţiunilor militare din Ucraina ceea ce constituie, în opinia sa…

Știri Externe
Steagurile Rusiei și Ucrainei, interzise la Berlin, de Ziua Victoriei

07.05.2022 17:36 | 6 vizualizări

Steagurile Rusiei și Ucrainei, interzise la Berlin, de Ziua Victoriei

Poliția din Berlin a interzis arborarea steagurilor rusești și ucrainene la locurile de comemorare a celui de-al Doilea Război Mondial în timpul evenimentelor care marchează aniversarea sfârșitului r…

Știri Externe
Drona care ar fi produs explozii la Râbnița, surprinsă de un transnistrean

07.05.2022 17:14 | 5 vizualizări

Drona care ar fi produs explozii la Râbnița, surprinsă de un transnistrean

Drona care ar fi produs explozii în apropiere de satul Vărăncău, raionul Râbnița, în preajma fostului aerodrom, a fost surprinsă de un transnistrean.

Știri Externe
Lupte intense la Doneţk şi Lugansk. La Mariupol continuă asediul rus

07.05.2022 17:07 | 2 vizualizări

Lupte intense la Doneţk şi Lugansk. La Mariupol continuă asediul rus

Războiul dintre Rusia şi Ucraina, declanşat de Moscova la 24 februarie, continua sâmbătă, cu lupte intense în regiunile proruse Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei, şi cu asedierea de către trupele…

Știri Externe
Kliciko anunță că locuitorii din Kiev se pot întoarce după 9 mai

07.05.2022 16:36 | 1 vizualizare

Kliciko anunță că locuitorii din Kiev se pot întoarce după 9 mai

Locuitorii din Kiev, capitala Ucrainei, se pot întoarce în oraș după 9 mai, însă pericolul nu a trecut, anunță primarul Vitali Kliciko Kliciko.

Știri Externe
Jill Biden, mesaj sumbru pentru ucraineni: Din păcate, e doar începutul

07.05.2022 16:20 | 1 vizualizare

Jill Biden, mesaj sumbru pentru ucraineni: Din păcate, e doar începutul

Prima doamnă a SUA, Jill Biden, a lăudat sâmbătă guvernul român și organizațiile non-profit pentru ajutorul umanitar pe care îl oferă ucrainenilor care fug de războiul Rusiei împotriva țării lor, scr…

Știri Externe
Ombudsman: Peste 16.000 de ucraineni, anunțați dispăruți

07.05.2022 16:01 | 1 vizualizare

Ombudsman: Peste 16.000 de ucraineni, anunțați dispăruți

Peste 16.000 de ucrainei, anunțați dispăruți, distre care aproape 2.000 de copii, au fost anunțați dispăruți în ultima perioadă.

Știri Externe
Patru rachete de croazieră ruseşti au vizat oraşul portuar Odesa

07.05.2022 15:51 | 3 vizualizări

Patru rachete de croazieră ruseşti au vizat oraşul portuar Odesa

Mai multe rachete au vizat oraşul-port Odesa, din sudul Ucrainei, a declarat purtătorul de cuvânt al administraţiei regionale, Serhii Bratciuk, relatează The Guardian.

Știri Externe
Insula Şerpilor: Momentul în care o dronă distruge o navă rusească

07.05.2022 15:45 | 2 vizualizări

Insula Şerpilor: Momentul în care o dronă distruge o navă rusească

O navă rusească din clasa Serna a fost distrusă de o dronă ucraineană, în apropiere de Insula Şerpilor din Marea Neagră.

Știri Externe
Macron, după învestire: Trebuie să acţionăm pentru a evita escaladarea

07.05.2022 15:38 | 1 vizualizare

Macron, după învestire: Trebuie să acţionăm pentru a evita escaladarea

Preşedintele francez Emmanuel Macron a vorbit în cadrul discursului său de învestire de sâmbătă despre războiul din Ucraina.

Știri Externe
Pregătiri de 9 Mai: Armata rusă a scos soldați și vehicule pe străzi

07.05.2022 15:25 | 1 vizualizare

Pregătiri de 9 Mai: Armata rusă a scos soldați și vehicule pe străzi

Kremlinul face repetiții pentru parada de luni, 9 mai, când Rusia celebrează Ziua Victoriei împotriva Germaniei naziste în Al Doilea Război Mondial.

Știri Externe
Indicele dolarului s-a apropiat de maximul ultimilor 20 de ani

07.05.2022 15:15 | 2 vizualizări

Indicele dolarului s-a apropiat de maximul ultimilor 20 de ani

Vineri, indicele dolarului s-a apropiat de maximul ultimilor 20 de ani în raport cu principalele monede similare, în timp ce vânzările de pe piețe, în contextul temerilor legate de recesiunea globală…

Știri Externe
Casa Albă avertizează: În toamnă putem avea 100 milioane de cazuri COVID

07.05.2022 15:13 | 1 vizualizare

Casa Albă avertizează: În toamnă putem avea 100 milioane de cazuri COVID

Administraţia Biden a lansat un nou avertisment potrivit căruia Statele Unite ar putea înregistra 100 de milioane de cazuri pozitive de COVID-19 în toamnă şi iarnă, în contextul în care oficialii sub…

Știri Externe
Ucraina: Un profesor aflat pe front ține curs online studenților săi

07.05.2022 15:10 | 1 vizualizare

Ucraina: Un profesor aflat pe front ține curs online studenților săi

În haine militare și cu arma la brâu, ca orice soldat pe front, dar cu ochii țintuiți în ecranul telefonului. Fedir Shandor este profesor universitar. Până la invazia Rusiei, acesta preda la Universi…

Publicitate