Câte cereale poate exporta România

Exporturile românești de cereale ar putea să crească anul acesta, în contextul războiului de la graniță.

Câte cereale poate exporta România
Imagine de © Profimedia Images

Cei mai mari producători de cereale din Europa, Rusia și Ucraina sunt grav afectați, iar pe piața mondială rămâne un gol uriaș.

Deja mulți dintre fermierii români au renunțat la vechile culturi în favoarea celor de floarea-soarelui, pentru că a crescut cererea pe plan global.

România cultivă cereale pe milioane de hectare. Cele mai recente date indică o posibilă creștere a producției dacă vremea va ține cu fermierii.

De altfel, situația în care se află cerealele din Rusia și Ucraina face loc noilor competitori care ar putea veni de la noi din țară.

Dimitrie Muscă, agricultor: „Este o conjunctură formidabilă și avantajoasă pentru România. Germania și Franța au secetă la ora actuală, America din cauza vremii și a frigului nu a putut să își însămânțeze porumbul decât într-o mică măsură, deci este benefic pentru noi dacă avem în minte să ne exploatăm aceste condiții create de alții, nu de noi. Doar trebuie să exploatăm, putem”.

Exporturile de cereale au crescut în ultimii 10 ani, excepție a făcut anul 2020 când agricultorii au avut cele mai mari pierderi din istorie din cauza secetei. În anul agricol 2021-2022, România și Franța au fost principalii exportatori de cereale din UE. Din țara noastră aproximativ 4,6 milioane de tone de grâu au mers la export și peste 1,5 milioane de tone de orz au avut aceeași soartă. Agricultorii români țintesc acum spre noi culturi mult mai competitive pe piața internațională.

Gabriel Ilaș, director executiv la Direcția Agricolă Timiș: „Văzând că Ucraina era mare producător de floarea-soarelui am sesizat în primăvara de față producătorii, cultivatorii s-au reorientat în sensul că au micșorat puțin suprafețele de porumb pe care le cultivau în mod tradițional. Noi aveam propus undeva la 78.000 ha de floarea-soarelui. În momentul de față cred că am ajuns undeva la 90.000 de hectare”.

Anul trecut, România a înregistrat producții record de cereale, în special la grâu. Au fost recoltate peste 11 milioane de tone.

Preţul grâului în Europa a urcat la 435 de euro pe tonă, cel mai mare înregistrat vreodată

A ajuns la acest nivel după ce India a interzis exporturile de cereale. Creșterea a început, de fapt, după ce Rusia a invadat Ucraina și a blocat traseele pe care plecau milioane de tone de produse agricole.

Cezar Gheorghe, specialist în piața agricolă: "India în acest moment generează această urcare pe piață grâului pentru că are o populație numeroasă, trebuie să o hrănească. De la estimarea inițială de 111 milioane de tone au coborât la 105 milioane, însă de aseară se pare că vor ajunge sub 100 de milioane de tone.

România este ancorată în piață globală și a devenit cel mai important punct strategic din bazinul Mării Negre. Dacă vorbim de prețuri, noi suntem în joc și vom juca în continuare.

Avem o indicație de preț azi în Portul Constanța pentru recolta nouă sau veche la valoarea de 405 euro pe grâul dus în port, deci avem acest record. Nu știu cât de sustenabil este să ai grâu la prețul acesta, pentru că efectiv țările sărace nu vor mai putea să îl cumpere".

Sursă: www.digi24.ro
Video