Publicitate

Bulgaria cere UE acceptul pentru a elimina accizele la gaze naturale

Bulgaria, afectată de creşterea preţurilor la energie, va cere săptămâna viitoare Comisiei Europene să-i permită să elimine accizele la gaze naturale, dar și la electricitate pentru a-şi proteja economia, a anunţat vineri Guvernul, transmite Reuters.

Bulgaria cere UE acceptul pentru a elimina accizele la gaze naturale
Imagine de © Profimedia Images

Peste 90% din gazele naturale importate de Bulgaria sunt din Rusia. Săptămâna trecută, Gazprom a oprit complet livrările de gaze naturale în Polonia şi Bulgaria, în absenţa plăţilor în ruble de la cele două ţări pentru livrarea combustibilului.

Sofia a reuşit să-şi asigure livrări alternative din Grecia şi deocamdată nu a tăiat livrările către clienţi, dar companiile şi-au exprimat îngrijorarea că preţul gazelor ar putea fi majorat cu 20% - 30%.

Costul electricităţii în Bulgaria este în creştere din toamna anului trecut, determinând Guvernul să îngheţe preţurile pentru gospodării şi să furnizeze compensaţii companiilor.

În urma creşterii preţurilor la energie, inflaţia a urcat în martie la 12,4%, cel mai ridicat nivel din iulie 2008. Luna aceasta autorităţile vor să adopte măsuri pentru atenuarea presiunilor inflaţioniste.

„Una din măsuri va fi o solicitare de derogare de la UE pentru scutirea de la plata accizelor la electricitate şi gaze naturale”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Principalele organizaţii de afaceri din Bulgaria, îngrijorate de noua creştere a preţului gazelor, au cerut Executivului să găsească metode pentru reluarea discuţiilor cu Gazprom şi extinderea compensaţiilor pentru majorarea preţurilor la energie.

În domeniul transporturilor, companiile ameninţă cu proteste la nivel naţional, cerând autorităţilor să înjumătăţească accizele la combustibili şi alte măsuri pentru scăderea preţurilor combustibililor.

Surse UE au declarat pentru Reuters că Bulgaria a cerut excepţii de la planificatul embargou al UE asupra petrolului rusesc, deoarece rafinăria Lukoil Neftochim Burgas, cel mai mare furnizor de combustibil, procesează ţiţei rusesc. Dar UE nu a oferit concesii Bulgariei, susţin sursele.

Conform propunerii iniţiale, prezentată miercuri de Executivul comunitar, companiile europene ar fi trebuit să înceteze să mai ofere servicii de shipping, brokeraj, asigurări şi finanţare pentru transportul petrolului rusesc la nivel global, la o lună după adoptarea noilor sancţiuni, mai notează sursa citată de Agerpres.

Pentru a intra în vigoare, cel de-al şaselea pachet de sancţiuni propus de Comisia Europeană va trebui să fie aprobat de toate cele 27 de state membre.

Sursă: www.digi24.ro

Distribuie prietenilor
Articole înrudite
Știri Externe
Un cunoscut jurnalist, acuzat de Moscova pentru informaţii false

06.05.2022 19:42 | 1 vizualizare

Un cunoscut jurnalist, acuzat de Moscova pentru informaţii false

Un tribunal din Moscova a decis vineri, 6 mai, arestarea în absenţă a lui Aleksandr Nevzorov, 63 de ani, un cunoscut jurnalist rus, acuzat că a propagat fake-news privind războiul din Ucraina, denumi…

Știri Externe
Putin va transmite de 9 mai un avertisment al apocalipsei către Occident

06.05.2022 19:19 | 1 vizualizare

Putin va transmite de 9 mai un avertisment al apocalipsei către Occident

Președintele Vladimir Putin va transmite Occidentului un avertisment al „apocalipsei” în timpul sărbătorii de luni care marchează a 77-a aniversare a victoriei Uniunii Sovietice împotriva Germaniei N…

Știri Externe
China a trimis din nou avioane militare în zona aeriană a Taiwanului

06.05.2022 18:59 | 3 vizualizări

China a trimis din nou avioane militare în zona aeriană a Taiwanului

Forţele aeriene ale Taiwanului au ridicat de la sol mai multe avioane de vânătoare, după ce 18 aeronave militare chineze au pătruns în zona de apărare aeriană a țării, a anunţat, vineri, ministerul a…

Știri Externe
Nava rusească Amiral Makarov, în flăcări. Primele imagini

06.05.2022 18:57 | 3 vizualizări

Nava rusească Amiral Makarov, în flăcări. Primele imagini

O nouă navă-amiral a Rusiei a luat foc după ce a fost lovită de o rachetă în largul coastei Insulei Șerpilor, după cum arată un video. Nava Amiral Makarov ar fi fost lovită tot de rachete Neptune, ca…

Știri Externe
Parlamentar rus: Rusia va rămâne în sudul Ucrainei pentru totdeauna

06.05.2022 18:37 | 2 vizualizări

Parlamentar rus: Rusia va rămâne în sudul Ucrainei pentru totdeauna

Este pentru prima dată când un înalt responsabil rus anunţă intenţia Moscovei de a rămâne în teritoriile cucerite de armata rusă de la declanşarea „operaţiunii militare” în Ucraina, pe 24 februarie.

Știri Externe
Dmitri Peskov, comentarii bizare despre Varșovia

06.05.2022 18:24 | 1 vizualizare

Dmitri Peskov, comentarii bizare despre Varșovia

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a făcut vineri, în cadrul briefingului său zilnic, un comentariu de-a dreptul bizar despre Polonia, sugerând că Varșovia ar amenința integritatea t…

Publicitate