Casa Albă a transmis în privat Indoneziei, țara în care va avea loc summitul G20 din noiembrie, că Rusia nu ar trebui să aibă voie să participe la eveniment, potrivit CNN.
„Președintele și-a exprimat public opoziția ca președintele Putin să participe la G20”, a spus vineri, 29 aprilie, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, precizând că SUA au crezut că invitația i-a fost adresată președintelui rus, Vladimir Putin, înainte de invazia în Ucraina.
Reacția SUA vine după ce președinția Indoneziei a transmis că liderul de la Kremlin a acceptat invitația de a participa la summit.
„Indonezia vrea să unească G20. Nu lăsați să existe o despărțire. Pacea și stabilitatea sunt cheile redresării și dezvoltării economiei mondiale”, a declarat președintele indonezian Joko Widodo.
SUA au salutat, în schimb, inițiativa Indoneziei de a invita și Ucraina la eveniment.
Cardul de masa este beneficiul extrasalarial preferat de angajatii din Romania. Ofera si tu echipei tale cardul de masa Up Dejun si vei avea o echipa mai motivata, in timp ce reduci cheltuielile companiei cu pana la 37%. Cere o oferta AICI!
„Sunt șase luni distanță. Nu putem prezice în acest moment cum va arăta summitul”, a mai spus Psaki.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a adăugat că nu există indicii că Rusia ar fi dispusă să se angajeze într-o diplomație serioasă.
"Sunt multe care s-ar putea întâmpla de acum până atunci, dar cu siguranță nu am văzut până în prezent un indiciu cu privire la planul Rusiei de a participa în mod constructiv la discuțiile diplomatice.
Speranța noastră este că acest lucru se va schimba. Discuțiile diplomatice sunt, în mod evident, modalitatea de a pune capăt acestui conflict, iar președintele Putin ar putea decide acest lucru chiar acum", a mai transmis Psaki.
Sursă: ziare.com
30.04.2022 10:12 | 3 vizualizări
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat că există un risc mare ca discuțiile de pace cu Moscova să se încheie, din cauza atrocităților comise de trupele ruse, scrie The Guardian.
30.04.2022 09:40 | 4 vizualizări
Liderul nord-coreean Kim Jong-un a reiterat că Phenianul ar putea recurge la utilizarea „preventivă” a armelor nucleare pentru a contracara „forțele ostile”, relatează presa oficială din statul comun…
30.04.2022 09:24 | 6 vizualizări
Pilotul militar cunoscut și ca „Fantoma din Kiev”, care a doborât peste 40 de avioane rusești, a murit în timpul luptei.
30.04.2022 09:23 | 3 vizualizări
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, le-a cerut Statelor Unite şi Aliaţilor să nu mai livreze arme Kievului, dacă „sunt cu adevărat interesate să rezolve criza ucraineană”.
30.04.2022 08:43 | 8 vizualizări
Miliardarul Elon Musk a vândut zilele astea acţiuni Tesla în valoare de circa 8,4 miliarde de dolari, în contextul acordului de preluare a platformei de socializare Twitter, potrivit documentelor dep…
30.04.2022 08:15 | 3 vizualizări
Secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby, a devenit emotiv când a fost întrebat dacă Departamentul Apărării îl consideră pe preşedintele rus Vladimir Putin „un actor raţional, el vorbind despr…