Preşedintele american Joe Biden a semnat luni o lege pentru a accelera transportul de echipamente militare către Ucraina, reactivând un dispozitiv care datează din cel de-Al Doilea Război Mondial.
„Ukraine Democracy Defense Lend-Lease Act of 2022” este bazată pe un program al celui de-Al Doilea Război Mondial menit să ajute Europa să reziste lui Hitler şi a fost susţinută de aproape fiecare membru al Congresului „american”, a anunţat Casa Albă, menţionând de asemenea că legea a fost promulgată în ziua în care Rusia a marcat aniversarea victoriei din 1945 asupra Germaniei naziste.
Congresul Statelor Unite ale Americii a adoptat cu majoritate de voturi o lege veche de opt decenii, care permite furnizarea mai uşoară de armament către Ucraina. Numită Lend-Lease, legea a ajutat la înfrângerea lui Hitler în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Cu 417 voturi în favoarea adoptării şi 10 împotrivă, Legea de împrumut şi închiriere privind apărarea democraţiei Ucrainei îi conferă preşedintelui american dreptul de a autoriza, până în 2023, exportul armelor şi echipamentului militar către Ucraina şi alte state din Europa de Est afectate de invazia rusă.
Decizia a fost luată în ziua în care Joe Biden a solicitat legislativului SUA să aprobe 33 de miliarde de dolari pentru a contribui la consolidarea poziţiei Ucrainei: finanţarea include arme şi muniţie de peste 20 de miliarde de dolari, asistenţă economică de 8.5 miliarde de dolari şi ajutor umanitar de 3 miliarde de dolari.
De la începutul invaziei ruse din 24 februarie, administraţia Biden a oferit aproximativ 3,8 miliarde de dolari în ajutor militar Kievului.
Adoptată iniţial în 1941, la iniţiativa preşedintelui Franklin D. Roosevelt, Lend-Lease a fost creată pentru a ajuta armata Marii Britanii, care se lupta la acea vreme cu forţele germane. Actul permitea ca preşedintele să închirieze sau să împrumute echipament oricărui guvern străin aflat în nevoie, la propria latitudine.
Roosvelt se angajase să ajute Marea Britanie cu un an înainte, în iunie 1940 - dar, în conformitate cu legislaţia timpului, Regatul Unit trebuia să plătească în numerar pentru materialele folosite. Până la finalul verii, prim-ministru britanic, Winston Churchill, anunţa că fondurile nu mai sunt suficiente pentru plata armamentului.
Astfel s-a născut Lend-Lease.
Privită cu scepticism de membrii Congresului, care se temeau că Statele Unite vor fi adâncite în conflict, legea a avut un impact semnificativ asupra Marii Britanii, unde au fost trimise, pe calea apei, tancuri, avioane, nave, arme, îmbrăcăminte şi alimente.
Curând, după implementarea Lend-Lease, au apărut şi alţi beneficiari. Pe lângă Marea Britanie, aproximativ 40 de stat au beneficiat de ajutor american. China şi Uniunea Sovietică sunt două dintre exemple.
Trupele sovietice au folosit camioane americane până la sfârşitul războiului, iar în perioada postbelică, industria auto din URSS era bazată pe modelul american.
Odată cu schimbarea preşedinţilor şi cu investirea lui Harry S. Truman în funcţia de conducere de la Casa Albă, proiectul Lend-Lease a fost abandonat, iar unele ţări au avut de suferit.
„Suspendarea Lend-Lease, ca unul dintre primele acte ale preşedintelui Truman, a avut efecte economice semnificative pentru Uniunea Sovietică, cea care se baza pe prelungirea, într-o formă sau alta, a efectelor şi în perioada postbelică – pentru furnizarea de echipament industrial, necesar reconstrucţiei economice a Uniunii Sovietice”.
Impactul Legii de împrumut şi închiriere privind apărarea democraţiei Ucrainei va fi unul mult mai mare decât cel pe care l-a avut actul din 1941.
Sursă: adevarul.ro
10.05.2022 10:17 | 5 vizualizări
O oprire abruptă a exporturilor de gaze ruseşti ar putea provoca o recădere a economiilor din Europa emergentă, Asia Centrală şi Africa de Nord la nivelul de dinaintea pandemiei, a avertizat marţi Ba…
10.05.2022 10:16 | 6 vizualizări
Prima doamnă a SUA, Jill Biden, a transmis un mesaj pe Twitter, în care citează o mamă româncă pe care a întâlnit-o în timpul vizitei de săptămâna trecută în țara noastră: „Inimile noastre nu au gran…
10.05.2022 10:08 | 4 vizualizări
Noul preşedinte al Coreii de Sud, Yoon Suk-yeol, a depus jurământul marţi în cadrul unei ceremonii în faţa parlamentului de la Seul, relatează agenţiile de presă Yonhap, DPA şi Reuters.
10.05.2022 09:52 | 3 vizualizări
Cel puţin 43 de deţinuţi au murit în timpul unor confruntări între bande rivale care au avut loc luni într-o închisoare din Ecuador de unde alţi circa o sută de deţinuţi au reuşit să evadeze profitân…
10.05.2022 09:36 | 3 vizualizări
Cel puțin un om a murit și 12 au fost răniți într-un accident feroviar petrecut în Austria. Un tren a deraiat lângă Viena, iar în urma incidentului două vagoane s-au răsturnat.
10.05.2022 09:15 | 2 vizualizări
Comerțul în porturile Ucrainei este blocat, a declarat președintele Vladimir Zelenski, care a cerut comunității internaționale să ia măsuri imediate pentru ca transporturile de grâu să poate fi relua…
10.05.2022 08:48 | 2 vizualizări
Reporterii au primit o „menţiune specială” în cadrul unei ceremonii care a avut loc luni la New York.
10.05.2022 08:30 | 2 vizualizări
Dacă Phenianul avea nevoie de încă o scuză pentru a-și duce mai departe programul de arme nucleare, a găsit-o în invazia Rusiei asupra Ucrainei.
10.05.2022 08:25 | 3 vizualizări
Moscova ar vrea să-și găzduiască militarii în casele abandonate din Herson, oraș din sudul Ucrainei aflat sub control rus. Asociațiilor de locatari din două cartiere ale orașului li s-a cerut să facă…
10.05.2022 08:24 | 2 vizualizări
Mitul sărbătorit de Ziua Victoriei a devenit narațiunea esențială care stă la baza planului lui Vladimir Putin de a conduce Rusia pentru eternitate, scrie Novaya Gazeta citată de The Guardian.
10.05.2022 08:15 | 1 vizualizare
Înlăturarea președintelui rus, Vladimir Putin, de la putere este singura modalitate de a proteja Occidentul și aliații săi de viitoarele amenințări din partea Moscovei, a declarat principalul diploma…
10.05.2022 08:04 | 2 vizualizări
Orașul Odesa a fost vizat aseară de noi atacuri cu rachete, una dintre ele lovind un centru comercial, unde a izbucnit un incendiu. Presa din Ucraina scrie că în urma atacului o persoană a murit, iar…
10.05.2022 08:01 | 1 vizualizare
Departamentul a spus că Statele Unite au început pregătirea trupelor ucrainene în întreţinerea obuzierelor americane.
10.05.2022 07:57 | 2 vizualizări
Construit de principala companie de utilităţi a ţării, EDP, pe cel mai mare lac artificial din Europa Occidentală, parcul solar plutitor face parte din planul Portugaliei de reducere a dependenţei de…
10.05.2022 07:49 | 3 vizualizări
Ucraina a transmis ieri, 9 mai, cel de-al doilea chestionar pentru obţinerea statutului de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană.
10.05.2022 07:24 | 1 vizualizare
Preţurile petrolului au scăzut luni cu peste 5%, alături de indicii bursieri, deoarece continuarea restricţiilor legate de COVID-19 din China, principalul importator de petrol din lume, a alimentat î…
10.05.2022 06:54 | 2 vizualizări
Consiliul de Securitate al ONU ar urma să organizeze joi o nouă reuniune publică cu privire la războiul Rusiei împotriva Ucrainei, în lumina „deteriorării continue a situaţiei umanitare”, au indicat…
10.05.2022 06:48 | 1 vizualizare
Un cutremur cu magnitudinea 6,3 s-a produs marţi la aproximativ 200 de kilometri de Papua Noua Guinee, în Marea Bismarck, a anunţat Institutul american de geofizică (USGS), citat de AFP.
10.05.2022 06:23 | 2 vizualizări
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, spune că cetățeni ucraineni au fost „trimiși în Rusia împotriva voinței lor”, confirmând, astfel, informații transmise anterior de autoritățile ucrai…
10.05.2022 06:11 | 3 vizualizări
De 9 mai, la o televiziune de stat din Rusia au apărut, surprinzător pentru cunoscători, celebrii bandiți Bonnie and Clyde, prezentați ca „eroi” ruși decedați în Al Doilea Război Mondial.
10.05.2022 06:09 | 3 vizualizări
După ce se va termina războiul, va fi o nouă fază în relația dintre România și Ucraina, pentru că Ucraina percepe în acest moment România ca pe un partener și prieten adevărat, iar sprijinul pe care…