Aur pentru R. Moldova la Campionatul European Under 23 de canoe

Dubloul Daniela Cociu – Maria Olărașu a cucerit medalia de aur pe distanța 200 de metri la Campionatul European Under 23 de canoe de la Belgrad. Ele au înregistrat rezultatul 43.763.

Aur pentru R. Moldova la Campionatul European Under 23 de canoe

La 500 de metri, fetele noastre au obținut medalia de argint, cu rezultatul 1:56.975, fiind întrecute de reprezentantele Poloniei (1:55.925).

La individual, Maria a câștigat argintul la 500 de metri, iar Daniela – bronzul la 200 de metri. În clasamentul pe medalii, Moldova s-a clasat pe locul 9.

Mihai Chihaia și Mihail Culceac au fost și ei aproape de medalie la Campionatul European de juniori și Under 23 de canoe de la Belgrad. Chihaia a ocupat locul 4 la 1.000 de metri U23, iar Culceac, de asemenea, locul 4 la 1.000 de metri juniori.

De asemenea, Mihai Chihaia a evoluat în finala de la 200 de metri – locul 7, iar Mihail Culceac împreună cu Stanislav Banaru au ocupat locul 5 la 1.000 de metri dublu și locul 6 la 500 de metri.