Un spital din Lvov a făcut publică, joi, povestea dureroasă a unei fetițe de 11 ani și a mamei sale. Ambele și-au pierdut picioarele în urma atacului cu rachete asupra gării Kramatorsk, din aprilie, relatează BBC.
În timp ce așteptau trenul, cele două au mers pe peron să ia ceai făcut de voluntari, în timp ce fratele geamăn al Ianei, Iaroslav, a rămas să păzească bagajele, relatează, într-o postare pe Facebook, o asociație medicală din Lvov ce reprezintă Spitalul pentru Copii „Sfântul Nicolae”.
Natalia, mama, încă nu-și poate ierta faptul că a mers să ia ceai. Spune că nu-și amintește sunetul exploziei, dar ține minte că a deschis ochii și a văzut totul acoperit de sânge și oameni zăcând peste tot. A încercat să se ridice, dar nu a putut. S-a uitat apoi la Iana și și-a dat seama că adidașii ei nu erau acolo.
Natalia își pierduse un picior. Iana și le pierduse pe amândouă.
Familia vine din Donețk. Tatăl copiilor a murit, iar tatăl vitreg este la război.
Iaroslav, fratele geamăn al Ianei, este cel care le-a fost tot timpul alături și a ajutat personalul medical să le îngrijească pe mama și sora sa. Chema asistentele atunci când era nevoie de ele sau mergea la magazinul din apropiere să cumpere cele trebuincioase. Practic, atacul din gara Kramatorsk l-a transformat brusc pe copilul de 11 ani într-un adult.
Iar familia și-a găsit acum chiar și puterea să zâmbească. Pentru că există și vești bune. După cele câteva săptămâni de îngrijiri petrecute în spitalul din Lvov, în cele din urmă, vor merge în SUA pentru tratament și protezare.
În urma atacului asupra gării din Kramatorsk - oraș din nordul Donețkului, cu populație majoritar rusofonă - au murit 50 de persoane. Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc pentru atac. O investigație a BBC a găsit dovezi clare că a fost folosită o bombă cu dispersie, muniție interzisă de legislația internațională.
Sursă: www.facebook.com
13.05.2022 08:28 | 3 vizualizări
Căutarea de 20 de ani a unuia dintre cei mai feroce criminali din lume s-a finalizat într-un cimitir dezafectat din afara orașului Harare, capitala statului african Zimbabwe, scrie The Guardian.
13.05.2022 08:19 | 3 vizualizări
Ucraina va avea nevoie, după războiul cu Rusia, de un plan de reconstrucţie similar cu cel oferit de SUA după Al Doilea Război Mondial, a declarat la începutul lunii aprilie comisarul european pentru…
13.05.2022 07:29 | 3 vizualizări
Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, şi-a exprimat joi rezervele privind cererea Ucrainei de a fi aprovizionată cu avioane de luptă occidentale la începutul reuniunii miniştrilor de Extern…
13.05.2022 06:57 | 3 vizualizări
ONU va investiga ororile din Ucraina. Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a susținut cu majoritate de voturi Rezoluția privind investigarea presupuselor crime comise de armata rusă în Ucraina.
13.05.2022 06:48 | 2 vizualizări
O minge de baseball semnată de preşedintele ucrainean, Vladimir Zelenski, a fost vândută la licitaţie cu peste 50.000 de dolari, o parte din venituri fiind destinată ucrainenilor strămutaţi din cauza…
13.05.2022 06:31 | 3 vizualizări
Măsurile restrictive impuse de Statele Unite Rusiei obligă trupele armate ale Moscovei să apeleze la elemente electronice din frigidere şi maşini de spălat vase pentru a-şi repara tancurile, dar şi c…
13.05.2022 06:20 | 3 vizualizări
Unsprezece corpuri au fost descoperite şi 31 de persoane au fost salvate într-o amplă operaţiune de salvare care continua joi seară după ce o navă s-a răsturnat în largul Puerto Rico, a anunţat garda…
13.05.2022 06:11 | 3 vizualizări
Statele Unite au acuzat joi armata rusă că a transferat cu forţa „mai multe mii” de ucraineni în Rusia de la începutul războiului la sfârşitul lui februarie, adesea prin „lagăre de filtrare” unde sun…
13.05.2022 03:04 | 3 vizualizări
Cu aproximativ 252 de milioane de ani în urmă, lumea trecea printr-o perioadă tumultoasă de încălzire globală rapidă, aceasta fiind cea mai mare catastrofă climatică înregistrată vreodată.
13.05.2022 00:16 | 3 vizualizări
Wrs, cu piesa Llamame, s-a calificat, joi seară, în Finala Eurovision 2022. Reprezentantul României a concurat cu numărul 13, în a doua semifinală.
12.05.2022 23:51 | 5 vizualizări
Nouă turnură în ancheta privind asaltul asupra Capitoliului. Din cauza numeroaselor schimburi de păreri cu Donald Trump în acea zi, liderul republicanilor din Camera Reprezentanţilor, Kevin McCarthy…
12.05.2022 23:47 | 4 vizualizări
Operatorul poștal din Polonia a emis timbre cu imaginea președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, inițiativă care a avut un succes imediat.
12.05.2022 23:39 | 4 vizualizări
O navă a ruşilor de suport logistic și patrulare, spărgătorul de gheață Vsevolod Bobrov, este tractată către Sevastopol din zona Insulei Şerpilor, după ce a fost cuprinsă de flăcări în urma unui atac…
12.05.2022 23:36 | 5 vizualizări
Cinci persoane şi-au pierdut viaţa joi într-o explozie produsă într-o uzină chimică din Slovenia, în timp ce şase muncitori au fost răniţi, dintre care unul foarte grav, relatează AFP, citând conduce…
12.05.2022 23:26 | 5 vizualizări
Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a ținut un nou discurs joi-seara.
12.05.2022 22:55 | 3 vizualizări
Victime ale războiului din Ucraina sunt şi animalele, nu doar oamenii. Patru delfini şi trei lei de mare de la delfinariul bombardat din Harkov au fost aduşi la Constanţa. Instructorii ucraineni sper…
12.05.2022 22:27 | 4 vizualizări
Rusia vrea să oblige taxiurile să transfere - în timp real - date despre pasageri Serviciilor ruse de Securitate (FSB), potrivit unui proiect de lege depus la Duma de Stat, Camera inferioară a Parlam…
12.05.2022 21:18 | 3 vizualizări
Autorităţile din Sindh, o provincie din sudul Pakistanului, au plasat serviciile de urgenţă în stare maximă de alertă joi după ce un nou val de caniculă s-a abătut asupra acestei ţări din sudul Asiei…
12.05.2022 20:50 | 3 vizualizări
Doi soţi din India şi-au dat fiul în judecată, solicitând ca acesta şi soţia lui să le ofere un nepot în termen de un an, în caz contrar, instanţa să-i silească să plătească despăgubiri în valoare de…
12.05.2022 20:01 | 5 vizualizări
O navă rusă care transporta cereale furate din Ucraina a fost văzută în portul sirian Latakia, după ce a fost refuzată în cel puţin un port mediteranean, potrivit unor rapoarte.
12.05.2022 19:42 | 4 vizualizări
Uniunea Europeană va intensifica relaţiile cu Japonia la nivel comercial şi în domeniul digital, dar şi în materie de securitate şi infrastructură, a anunţat joi preşedintele Comisiei Europene, Ursul…