Aproximativ 15.000 de exemplare Land Rover Range Rover, rechemate

Constructorul britanic de automobile va rechema în service aproximativ 15.000 de exemplare Range Rover din cauza unei probleme descoperite la centura de siguranță a șoferului. Mașinile în cauză au mai făcut obiectul unui recall, dar, din câte se pare, problema nu a fost rezolvată.

Aproximativ 15.000 de exemplare Land Rover Range Rover, rechemate
Imagine de © automarket.ro

Britanicii de la Land Rover anunță un recall care afectează circa 15.000 de exemplare Range Rover, în urma unei probleme descoperite la ansamblul centurii de siguranță de pe partea șoferului.

Din câte se pare, mașinile în cauză au mai fost rechemate o dată în service din aceeași cauză, dar problema nu a fost rezolvată în totalitate.

Mai exact, 5.553 de exemplare Range Rover și 9.259 de unități Range Rover Sport vor fi rechemate în service. Mașinile afectate au fost asamblate în perioada 29 aprilie și 17 octombrie 2016.

Pe scurt, elementul de blocare în caz de urgență, a centurii de siguranță de pe partea șoferului, nu funcționează corespunzător și astfel centura nu este la fel de eficientă în caz de accident.

Proprietarii mașinilor afectate urmează să fie anunțați la începutul lunii iunie.