Anul cultural Eugen Doga în Chișinău: Calendarul evenimentelor

Primăria Chișinău a aprobat calendarul evenimentelor cultural-artistice care vor fi organizate cu scopul de a promova și valorifica opera și personalitatea maestrului Eugen Doga.

Anul cultural Eugen Doga în Chișinău: Calendarul evenimentelor
Imagine de © Afisha.md

Acțiunile culturale sunt planificate pe tot parcursul anului și vor fi organizate sub formă de expoziții de desene inspirate din viața artistului, editarea volumului "Maria – Mirabela" și a unui calendar dedicat maestrului, lansări de carte, concursuri municipale de interpretare vocală și instrumentală, de teorie a muzicii și solfegiu, pentru cea mai reușită interpretare a pieselor compozitorului.

Calendarul mai include activități cultural-educaționale, conferințe științifice, lecții publice, festivaluri de teatru și premiere de spectacole, recital de romanțe etc.

Astfel, sunt planificate următoarele evenimente:

14 aprilie - Conferința științifică cu genericul „Creatorul Eugen DOGA” , la BM „ B. P. Hasdeu”;

15-16 aprilie - Concurs Național de interpretare instrumentală „Eugen DOGA”, organizat de Direcția Cultură;

20-21 aprilie - Concurs Republican de Arte Plastice cu genericul „Calea spre muzică”, la Școala de Arte Plastice „Alexei ȘCIUSEV”;

20 aprilie - Concursul interșcolar pentru cea mai reușită interpretare a pieselor compozitorului autohton Eugen DOGA, cu genericul „Muzica sufletului meu”, la Școala de Muzică „Maria BIEȘU”;

29 aprilie - Concurs de interpretare instrumentală „Eugen DOGA – al meu, al nostru, al tuturor” – la Școala de Arte din or. Vadul lui Vodă;

29 aprilie - Concurs Municipal de Interpretare Corală „Din creația maestrului Eugen DOGA”, Pretura sectorului RÂȘCANI.

Sursă: stiri.md