Dacă Phenianul avea nevoie de încă o scuză pentru a-și duce mai departe programul de arme nucleare, a găsit-o în invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Ideea că una dintre puținele țări care au renunțat de bunăvoie la arsenalul nuclear este acum atacată chiar de țara căreia i-a predat focoasele nu a trecut neobservată în Coreea de Nord, arată o analiză CNN.
Dimpotrivă, acţiunile Moscovei au oferit Coreei de Nord condiţiile perfecte pentru a-și intensifica programul nuclear, spun experții citați de publicația americană. Coreea de Nord se va folosi situația Ucrainei pentru a susține că are nevoie de arme nucleare pentru a-și garanta supraviețuirea.
În plus, liderul nord-coreean, Kim Jong Un, ar putea descoperi că poate scăpa mai ușor, în condițiile în care toți ochii sunt ațintiți asupra Ucrainei.
În aceste condiții, riscul sancțiunilor scade. Mai mult decât atât, boicotul asupra petrolului și gazelor rusești ar putea chiar deschide calea unor acorduri de reducere a prețurilor la energie între Phenian și Moscova, vechi aliați ideologici.
În cel mai rău scenariu, experții se întreabă chiar dacă acesta este începutul unui lanț de evenimente cândva de neconceput care s-ar putea încheia cu o revenire la conflictul inter-coreean.
„Nu renunțați niciodată la armele nucleare”
Profesorul Andrei Lankov de la Universitatea Kookmin spune că lecția pe care Coreea de Nord a învățat-o din invazia Rusiei în Ucraina este simplă: „Nu renunțați niciodată la armele nucleare.”
Când Ucraina făcea parte din URSS, găzduia mii de focoase nucleare. Le-a predat benevol Rusiei după prăbușirea Uniunii Sovietice, ca parte a unui acord încheiat în 1994 cu Statele Unite, Marea Britanie și Rusia, prin care era garantată securitatea Ucrainei. Acordul este cunoscut sub numele de Memorandumul de la Budapesta.
Ucraina este acum supusă unui atac brutal chiar din partea unei țări care a semnat acordul pentru a-i proteja suveranitatea și care acum face în mod repetat aluzii la arsenalul său nuclear pentru a avertiza Occidentul să nu intervină.
Ar fi invadat Moscova dacă Ucraina și-ar fi păstrat focoasele? Majoritatea experților - și cel mai probabil și Phenianul - cred că nu.
„Acum, nord-coreenii au primit încă o confirmare a acestei lecții, după Irak și după Libia”, a spus Lankov.
Phenianul se folosește adesea de poveștile lui Saddam Hussein și Muammar Gaddafi, foștii lideri ai Irakului și Libiei, pentru a-și justifica programul nuclear, atât în fața propriului popor, cât și față de celelalte țări. Ambii lideri autoritari și-au pierdut puterea și viața după ce au renunțat la ambițiile lor nucleare.
Invazia rusă va întări această idee, dar ar putea avea un „impact foarte negativ” asupra minții lui Kim Jong Un, care probabil va răspunde într-un singur mod: devenind „și mai obsedat de armele sale nucleare și de capacitățile balistice”, spune Lee Sang-hyun, președintele Institutului Sejong.
Testele balistice ale Phenianului
Coreea de Nord dădea semne că își intensifică eforturile nucleare și înainte de invazia rusă în Ucraina.
Sâmbătă a avut loc cel de-al 14-lea test balistic din acest an, față de doar patru teste în 2020 și opt în 2021. Se crede că una dintre rachetele testate în acest an este un ICBM (rachetă balistică intercontinentală) care poate lovi, teoretic, teritoriul SUA. Acesta a fost primul test cu ICBM din 2017 și a fost considerat un semnal pentru cum se vor desfășura testele viitoare.
Kim și-a exprimat clar intenția de a merge mai departe cu programul nuclear, la parada militară din 25 aprilie. Iar imaginile din satelit sugerează că Phenianul încearcă să refacă accesul la situl subteran de testare din Punggye-ri, potrivit oficialilor sud-coreeni și analiștilor. Oficialii americani cred că Coreea de Nord ar putea fi gata să reia testele nucleare chiar în această lună.
Pe acest fundal, invazia rusă și sancțiunile internaționale împotriva Moscovei au creat o „furtună perfectă” pentru Phenian, spun analiștii.
„Există niște consecințe interesante, poate neintenționate, ale sancțiunilor, cu Rusia izolată de economia globală și supusă unei presiuni uriașe. Cred că acum, comunitatea internațională nu are stimulente pentru a impune sancțiuni împotriva Coreea de Nord”, a spus Ankit Panda, membru al programului de politică nucleară la Carnegie Endowment for International Peace.
O divizare clară între membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU - Rusia și China pe de o parte, Marea Britanie, SUA și Franța pe de altă parte - înseamnă că orice decizie de a pedepsi Coreea de Nord este imposibilă.
„Este destul de clar că China și Rusia vor bloca noi sancțiuni și, sincer, nu știu ce ar mai putea sancționa”, a spus Lankov.
Nici chiar un al șaptelea test nuclear s-ar putea să nu provoace răspunsul negativ obișnuit din partea Beijingului: „China nu va fi fericită, dar îl va înghiți”, a spus Lankov.
Beneficii economice
Mai degrabă, Coreea de Nord ar putea beneficia chiar și financiar de actualul context, deoarece alte țări boicotează petrolul și gazele rusești.
Phenianul ar fi mai mult decât fericit să preia o parte din cantitatea de energie rămasă, eventual la preț redus, și să încheie acorduri comerciale cu Rusia.
„Cred că Rusia va oferi mai mult sprijin economic și energie Coreei de Nord”, a spus Ramon Pacheco Pardo, de la Institutul de Studii Europene din cadrul universității Vrije din Bruxelles.
„Petrol și gaze, cu siguranță, dar sprijinul ar putea include și alimente, îngrășăminte, orice fel de ajutor economic pe care îl dorește Coreea de Nord”, a spus el.
Sursă: www.digi24.ro
10.05.2022 08:25 | 3 vizualizări
Moscova ar vrea să-și găzduiască militarii în casele abandonate din Herson, oraș din sudul Ucrainei aflat sub control rus. Asociațiilor de locatari din două cartiere ale orașului li s-a cerut să facă…
10.05.2022 08:24 | 2 vizualizări
Mitul sărbătorit de Ziua Victoriei a devenit narațiunea esențială care stă la baza planului lui Vladimir Putin de a conduce Rusia pentru eternitate, scrie Novaya Gazeta citată de The Guardian.
10.05.2022 08:15 | 1 vizualizare
Înlăturarea președintelui rus, Vladimir Putin, de la putere este singura modalitate de a proteja Occidentul și aliații săi de viitoarele amenințări din partea Moscovei, a declarat principalul diploma…
10.05.2022 08:04 | 2 vizualizări
Orașul Odesa a fost vizat aseară de noi atacuri cu rachete, una dintre ele lovind un centru comercial, unde a izbucnit un incendiu. Presa din Ucraina scrie că în urma atacului o persoană a murit, iar…
10.05.2022 08:01 | 1 vizualizare
Departamentul a spus că Statele Unite au început pregătirea trupelor ucrainene în întreţinerea obuzierelor americane.
10.05.2022 07:57 | 2 vizualizări
Construit de principala companie de utilităţi a ţării, EDP, pe cel mai mare lac artificial din Europa Occidentală, parcul solar plutitor face parte din planul Portugaliei de reducere a dependenţei de…
10.05.2022 07:49 | 3 vizualizări
Ucraina a transmis ieri, 9 mai, cel de-al doilea chestionar pentru obţinerea statutului de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană.
10.05.2022 07:24 | 1 vizualizare
Preţurile petrolului au scăzut luni cu peste 5%, alături de indicii bursieri, deoarece continuarea restricţiilor legate de COVID-19 din China, principalul importator de petrol din lume, a alimentat î…
10.05.2022 06:54 | 2 vizualizări
Consiliul de Securitate al ONU ar urma să organizeze joi o nouă reuniune publică cu privire la războiul Rusiei împotriva Ucrainei, în lumina „deteriorării continue a situaţiei umanitare”, au indicat…
10.05.2022 06:48 | 1 vizualizare
Un cutremur cu magnitudinea 6,3 s-a produs marţi la aproximativ 200 de kilometri de Papua Noua Guinee, în Marea Bismarck, a anunţat Institutul american de geofizică (USGS), citat de AFP.
10.05.2022 06:23 | 2 vizualizări
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, spune că cetățeni ucraineni au fost „trimiși în Rusia împotriva voinței lor”, confirmând, astfel, informații transmise anterior de autoritățile ucrai…
10.05.2022 06:11 | 3 vizualizări
De 9 mai, la o televiziune de stat din Rusia au apărut, surprinzător pentru cunoscători, celebrii bandiți Bonnie and Clyde, prezentați ca „eroi” ruși decedați în Al Doilea Război Mondial.
10.05.2022 06:09 | 3 vizualizări
După ce se va termina războiul, va fi o nouă fază în relația dintre România și Ucraina, pentru că Ucraina percepe în acest moment România ca pe un partener și prieten adevărat, iar sprijinul pe care…
10.05.2022 05:54 | 2 vizualizări
Un drapel ucrainean zdrențuit încă mai flutură deasupra oțelăriei Azovstal, unde s-au retras și adăpostit ultimii apărători ai orașului portuar Mariupol, relatează The Guardian.
10.05.2022 02:31 | 3 vizualizări
Steagul Ucrainei prezintă un design simplu, format din două benzi egale, albastru și galben. De asemenea, acestea sunt cele două culori oficiale ale drapelului, care sunt stabilite prin legea ucraine…
09.05.2022 23:37 | 3 vizualizări
Regina Elisabeta a II-a nu va fi prezentă, anul acesta, la deschiderea anuală a Parlamentului de la Londra și nu va susține discursul tradițional, urmând ca Prințul Charles să îndeplinească acest rol…
09.05.2022 23:04 | 3 vizualizări
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat luni că este în favoarea unui nou tip de „comunitate politică europeană” care să permită țărilor din afara Uniunii Europene, inclusiv Ucrainei și Marii…
09.05.2022 22:30 | 4 vizualizări
În discursul său de luni din Piața Roșie de la Moscova, înainte de parada de Ziua Victoriei care marchează înfrângerea Germaniei naziste în 1945, președintele rus Vladimir Putin a evocat eroismul sov…
09.05.2022 21:26 | 5 vizualizări
Volodimir Zelenski - președintele Ucrainei a transmis un mesaj, luni, de Ziua Victoriei sărbătorită de ruși. Acesta a trasnsmis că Ucraina luptă pentru o nouă victorie.
09.05.2022 21:06 | 6 vizualizări
Oamenii sunt speriaţi şi spun că se apropie Ziua Judecăţii. În schimb, oficialii au oferit explicaţii menite să liniştească populaţia.
09.05.2022 21:00 | 3 vizualizări
Un camion din România, plin cu ajutoare trimise ucrainenilor din Harkov, a fost capturat de soldații ruși. Militarii au furat toată încărcătura din el, alimente, medicamente și haine, însă șoferul a…