16 citate memorabile ale lui Nelson Mandela
Nelson Mandela s-a stins din viață la 95 de ani. A fost primul presedinte de culoare al Africii de Sud și a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 1993. Pe lângă faptul că a fost unul dintre cei mai mari luptători împotriva rasismului, Nelson Mandela a fost și boxer de categorie grea.
Câteva citate memorabile ale lui Nelson Mandela:
1. Cel mai mare regret din viață e că n-am ajuns campion mondial la categoria grea;
2. Când Germania a bătut Africa de Sud cu 8-0: Măcar acum avem dreptul să ne îmbătăm. Data viitoare o să câștigăm noi;
3. Sportul are puterea de a schimba lumea;
4. Sportul poate da speranță acolo unde alții au adus doar suferință. Este mai puternic ca orice guvern în a da jos barierele rasiale;
5. Cunoaște-ți dușmanul și cunoaște-i sportul favorit;
6. În ring, rangul, vârsta, culoarea sau averea sunt irelevante;
7. Nici o putere din lume nu poate opri oamenii oprimați să își câștige libertatea;
8. Totul e imposibil de făcut până când se face;
9. Nu judecați un om după succesul său, ci după numarul de câte ori a revenit în picioare când a fost căzut;
10. Nimeni nu poate câștiga ceva, dacă, în secret, crede că nu poate;
11. Educația este cea mai puternică armă pe care o poți folosi pentru a schimba lumea;
12. Un cap bun și o inimă bună sunt întotdeauna o combinație formidabilă;
13. Condu din spate, lasă-i pe alții să creadă că se află în față;
14. Dacă aș putea da timpul înapoi, aș trăi la fel. Așa ar face orice bărbat adevărat;
15. Dupa ce urci un deal mare vei descoperi că există multe alte dealuri;
16. Curajul nu este absența fricii, ci este triumful în fața ei.
